Ce se intampla daca ai doi ani si jumatate cu suspendare pt conducere cu alcoolemia peste limita legala iar in acesasta peroada pers respectiva a mai comis odata aceeasi fapta dar si cu permisul suspendat? Multumesc
Dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârşit din nou o infracţiune, pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea condiţionată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune.
Revocarea suspendării pedepsei nu are loc însă, dacă infracţiunea săvârşită ulterior a fost descoperită după expirarea termenului de încercare.
Dacă infracţiunea ulterioară este săvârşită din culpă, se poate aplica suspendarea condiţionată a executării pedepsei chiar dacă infractorul a fost condamnat anterior cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. În acest caz nu mai are loc revocarea primei suspendări.
La stabilirea pedepsei pentru infracţiunea săvârşită după rămânerea definitivă a hotărârii de suspendare nu se mai aplică sporul prevăzut de lege pentru recidivă.
Intrebarea dvs. vizeaza situatia prevazuta de art 83 al. 1 c.pen. respectiv savarsirea faptei in termenul de incercare.
In aceasta situatie, instanta va revoca beneficiul suspendarii conditionate, va dispune executarea in intregime a pedepsei aplicate in regim de detentie, va aplica o pedeapsa si pentru noua infractiune tot cu executare in regim de detentie, iar cele doua pedepse nu se vor contopi, ci se vor aduna.
Art.155 Termenele de prescriptie a raspunderii penale
(1) Termenele de prescriptie a raspunderii penale sunt:
a) 15 ani, cand legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa detentiunii pe viata sau pedeapsa inchisorii mai mare de 20 de ani;
b) 10 ani, cand legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa inchisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depaseste 20 de ani;
c) 8 ani, cand legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa inchisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depaseste 10 ani;
d) 5 ani, cand legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa inchisorii mai mare de un an dar care nu depaseste 5 ani;
e) 3 ani, cand legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa inchisorii care nu depaseste un an sau amenda;
(2) Termenele prevazute in prezentul articol incep sa curga de la data savarsirii infractiunii. In cazul infractiunilor continue termenul curge de la data incetarii actiunii sau inactiunii, in cazul infractiunilor continuate, de la data savarsirii ultimei actiuni sau inactiuni iar in cazul infractiunilor de obicei, de la data savarsirii ultimului act.
(3) In cazul infractiunilor progresive, termenul de prescriptie a raspunderii penale incepe sa curga de la data savarsirii actiunii sau inactiunii si se calculeaza in raport cu pedeapsa corespunzatoare rezultatului definitiv produs.
(4) In cazul infractiunilor contra libertatii si integritatii sexuale, savarsite fata de un minor, termenul de prescriptie incepe sa curga de la data la care acesta a devenit major. Daca minorul a decedat inainte de implinirea majoratului, termenul de prescriptie incepe sa curga de la data decesului.
Confundati prescriptia raspunderii penale cu prescriptia executarii pedepsei intrebarea dlui Troncut vizeaza situatia in care este judecat si condamnat.