1. Evenimentele familiale deosebite şi numărul zilelor libere plătite sunt stabilite prin lege, prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern.
2. Daca este vorba despre concediul paternal , prevazut in Legea nr.210/1999, tatal copilului nou-nascut are dreptul la un concediu paternal de 5 zile lucratoare, conform art.1 alin.2 din lege.
3. Art.2 (2) din Legea nr.210/1999 : Concediul paternal se acorda la cerere, in primele 8 saptamani de la nasterea copilului, justificat cu certificatul de nastere al acestuia, din care rezulta calitatea de tata a petitionarului.
dar referitor la OUG 111/2010
ART. 11
(1) Dreptul la concediul pentru creşterea copilului stabilit potrivit prevederilor art. 2 alin. (1),
începând cu ianuarie 2012, se acordă persoanelor prevăzute la art. 8 alin. (1) şi (2), pe bază
netransferabilă, în situaţia în care ambele persoane din familia respectivă îndeplinesc condiţiile de acordare a acestuia, după cum urmează:
a) cel puţin o lună din perioada totală a concediului de creştere a copilului este alocată uneia
dintre persoanele care nu a solicitat acest drept
b) în situaţia în care persoana prevăzută la lit. a) nu solicită dreptul la concediul care îi revine,
celălalt părinte nu poate beneficia de dreptul la concediu în locul acesteia
care e explicatia acestui articol ?
- tatal poate beneficia de ccc cel putin 1 luna si diferenta pana la 2 ani de catre mama?
- daca tatal nu solicita aceasta perioada de cel putin 1 luna, mama nu mai beneficiaza de cei 2 ani din ccc
acest articol a fost modificat ... si are urmatorul continut :
Art. 11
Dreptul la concediul pentru creşterea copilului stabilit potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) se acordă pe bază netransferabilă persoanelor ai căror copii se nasc începând cu data de 1 martie 2012, precum şi celor aflate în situaţiile prevăzute la art. 8 alin. (2), începând cu această dată, în situaţia în care ambele persoane din familia respectivă îndeplinesc condiţiile de acordare a acestuia, după cum urmează:
a) cel puţin o lună din perioada totală a concediului de creştere a copilului este alocată uneia
dintre persoanele care nu a solicitat acest drept;
b) în situaţia în care persoana prevăzută la lit. a) nu solicită dreptul la concediul care îi revine,
celălalt părinte nu poate beneficia de dreptul la concediu în locul acesteia.
Asa este , daca ambii parinti indeplinesc conditiile prevazute de lege pentru acordarea indemnizatiei pentru CCC unul dintre acestia trebuie sa intre in CCC cel putin o luna de zile, in caz contrar , daca acest drept nu se solicita, concediul si indemnizatia pentru cresterea copilului se reduc cu o luna
Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copiilor:
„Art. 4^1. -(1) in aplicarea prevederilor art. 11 lit. a) din ordonanta de urgenta, celalalt parinte sau cealalta persoana prevazuta la art. 8 alin. (2) din ordonanta de urgenta care nu a solicitat dreptul la indemnizatie poate solicita acest drept, daca indeplineste conditiile de acordare, oricand pana la implinirea de catre copil a varstei de un an, 2 ani, respectiv 3 ani, in cazul copilului cu handicap. Daca acest drept nu se solicita, concediul si indemnizatia pentru cresterea copilului se reduc cu o luna
(2) in situatia prevazuta la alin. (1), persoana indreptatita care se afla in concediu pentru cresterea copilului poate opta pentru concediu fara plata sau, dupa caz, pentru realizarea de venituri supuse impozitului
(3) in cazul persoanei singure sau in cazul in care nu sunt indeplinite conditiile de acordare a concediului si indemnizatiei pentru cresterea copilului, prevederile art. 11 din ordonanta de urgenta nu se aplica
(4) Pe perioada in care cealalta persoana beneficiaza de dreptul la concediul propriu de crestere a copilului de cel putin o luna, dreptul celuilalt parinte la indemnizatia pentru cresterea copilului se suspenda in conditiile art. 16 alin. (2) din ordonanta de urgenta
(5) in situatia in care persoana indreptatita opteaza potrivit alin. (2) la concediul fara plata, cererea pentru acordarea acestuia se depune si se inregistreaza la angajator, pe aceasta perioada aplicandu-se corespunzator prevederile art. 21 si 22 din ordonanta de urgenta
(6) Prevederile alin. (1)-(5) nu se aplica in situatia in care persoana indreptatita solicita numai acordarea stimulentului de insertie sau acesta este solicitat cu cel putin 3 luni inainte de implinirea de catre copil a varstei de un an ori cu 6 luni inainte de implinirea de catre copil a varstei de 3 ani, in cazul copilului cu handicap
(7) Solicitarea concediului prevazut la alin. (1) se face pe baza de cerere si documente doveditoare, in conditiile prezentelor norme metodologice, cu cel putin 30 de zile inainte de intrarea efectiva in acest concediu
(8) in situatia in care persoana indreptatita prevazuta la alin. (1) nu solicita dreptul la concediul propriu de cel putin o luna, aceasta are obligatia de a anunta in scris agentia pentru plati si inspectie sociala judeteana, respectiv a municipiului Bucuresti, denumita in continuare agentie teritoriala, cu cel putin 60 de zile inainte de implinirea de catre copil a varstei de un an, respectiv 3 ani, in cazul copilului cu handicap, daca nu se inregistreaza situatia prevazuta la alin. (6)
(9) in situatia suprapunerii drepturilor de concediu si indemnizatie pentru cresterea copilului in conditiile art. 8, drepturile prevazute in prezentul articol pot fi solicitate de celalalt concediului si a indemnizatiei pentru cresterea celui din urma copil, drepturile respective fiind netransferabile pentru o perioada de cel putin doua luni, cuprinsa in perioada totala a concediilor suprapuse si cumulate.”
in practica cum ar trebui sa se procedeze :
- dupa ce mama termina concediul de 126 zile, tatal poate solicita cel putin 1 luna ccc , dupa care diferenta o solicita mama ?
-unitatea la care lucreaza tatal, suspenda activitatea pe baza carui art. ? in revisal cum inregistrez ?
- pe perioada cat tatal beneficiaza ce 1 luna de ccc, mama isi ia concediu fara plata ? sau pot beneficia concomitent de ccc?
1. Tatal poate solicita intrarea in CCC cel putin o luna de zile, dupa care mama poate beneficia de CCC pana la expirarea optiunii alese , 1 an sau 2 ani.
2 Nu se beneficiaza concomitent de ambii parinti de CCC ... in situatia prevazuta la alin. (1) art.4 ind.1 din Norme, persoana indreptatita care se afla in concediu pentru cresterea copilului poate opta pentru concediu fara plata sau, dupa caz, pentru realizarea de venituri supuse impozitului.