avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 436 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Drept penal - probleme serioase cu ... LIBERAREA CONDITIONATA SUB CONTROL JUDICIAR
Discuție deschisă în Drept penal - probleme serioase cu dreptul

LIBERAREA CONDITIONATA SUB CONTROL JUDICIAR

buna ziua va rog sa-mi spuneti daca legea permite liberarea sub control judiciar pt infractiunea de omor in cazul in care sa executat jumatate din pedeapsa? va multumesc iulia47
Liberarea condiţionată este cea la care va referiţi, nu sub control judiciar. Fracţia de pedeaspsă care trebuie executată este de 2/3 din totalul pedepsei aplicate . pe lângă această fracţie de pedeapsă condamnatul trebuie să mai îndeplinească şi o serie de alte condiţii, să fi prestat muncă , pe baza muncii prestate se câştigă zile care se consideră zile executate din pedeapsă, să fi dat dovezi temeinice de îndreptare, adică să fi fost disciplinat , să nu aibă abateri, lucuri de genul acesta. Dacă aceste condiţii sunt îndeplinite , la vremea când se implineşte şi fracţia de pedeapsă , fie va fi propus de comisie, fie va face el însuşi cerere de liberare .
Totuşi , dacă cel condamnat este trecut de 60 de ani şi îndeplineşte celelalte condiţii, el poate fi liberat şi după executarea unei jumătăţi din pedeapsă.

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Executare pedeapsa Ela_ela Ela_ela Vreau sa stiu si eu la o condamnare de 9 ani,fiind recidivist cat executa? el iese si la munca si a executat pana acum 1 an si 4 luni zi la zi ! (vezi toată discuția)
Se poate elibera mai devreme? mantaandreea mantaandreea Sotul meu are de executat 2 ani de inchisoare pentru ultraj.Executarea a inceput-o din 25 noiembrie 2011.As vrea sa stiu cand pot sa-i angajez un avocat care ... (vezi toată discuția)
Cand poate cere sotul liberarea conditionata? chelugeorgiana chelugeorgiana Daca sotu meu a fost condamnat la 1 an si 4 luni de inchisoare pentru conducere fara permis cand pot cere eliberare conditionata? Va multumesc! (vezi toată discuția)