sal,acum 4 ani am primit o amenda cu caracter administrativ in valoare de 1000 lei pe care nu am platito.azi am primit o instiintare cu titlul de executare silita in care specifica termenul de 15 zile pentru plata amenzi.marea mea nedumerire este de ce scrie in executare amenda penala si nu administrativa.
Punerea în executare a dispoziţiilor prin care s-a aplicat sancţiunile prevăzute de art. 18 indice 1 C. pen, respectiv amenda cu caracter administrativ prevăzută la art. 91 C. pen se face conform dispoziţiilor prevăzute la art. 441 indice1 coroborat cu disp art. 442 Codul de procedură penală cere prevede: (1)Amenda judiciară se pune în executare de către organul judiciar care a aplicat-o.
(2)Punerea în executare se face prin transmiterea unui extras de pe acea parte din dispozitiv care priveşte aplicarea amenzii judiciare organului care potrivit legii, execută amenda penală.
Art. 425 C.pr.pen(1) "Persoana condamnată la pedeapsa amenzii este obligată să depună recipisa de plată integrală a amenzii la instanţa de executare, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii.
(3) În caz de neîndeplinire a obligaţiei în termenul arătat la alin 1, sau de neplată a unei rate, instanţa de executare comunică un extras de pe acea parte din dispozitiv care priveşte aplicarea amenzii organelor competente, în vederea executării amenzii potrivit dispoziţiilor legale privind executarea silită a creanţelor fiscale şi cu procedura prevăzută de aceste dispoziţii."
Termenul de prescripţie a creanţei fiscale este de 5 ani.