In termen de un an de zile, termen ce curge de la ramanerea definitiva a hotararii de condamnare , veti putea sustine din examenul in vederea redobandirii dreptul de a conduce pe drumurile publice.
Nu mai este necesar sa parcurgeti , inca o data , cursurile legislative si orele de conducere.
Pentru a va putea prezenta la examenul pentru obtinerea permisului auto, trebuie sa depuneti, la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inamtriculare a Vehiculelor din judetul in care aveti domiciliul, resedinta sau rezidenta, un dosar care va contine:
* cererea-tip, semnata de solicitant;
* fisa de scolarizare, completata numai pe fata imprimatului cu datele personale ale solicitantului si semnata de catre acesta;
* fisa medicala-tip cu avizul medicului ,,Apt pentru conducerea vehiculelor" din categoria sau subcategoria pentru care se solicita examinarea;
* certificatul de cazier judiciar;
* copia hotararii judecatoresti de condamnare sau de revocare a pedepsei complementare a interzicerii exercitarii profesiei sau ocupatiei de conducator de vehicule, prevazuta de Codul penal, dupa caz, ramasa definitiva;
* copia actului de identitate;
* chitantele de plata a taxelor aferente obtinerii permisului de conducere.
Apoi veti sustine proba teoretica si proba practica, la acelasi serviciu public comunitar la care ati depus dosarul, in zile diferite, pe baza unei programari.