Persoanele interesate pot solicita autentificarea de către Consulat a unei procuri speciale prin care să împuternicească pe cineva din România pentru depunerea tuturor documentelor necesare eliberarii cărţii de identitate. Persoana împuternicită trebuie să se prezinte la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor din localitatea de domiciliu a solicitantului.
Este necesar ca solicitantul să deţină datele de identificare ale persoanei care urmeazã să fie împuternicită (nume, data si locul naşterii, domiciliul, seria şi numărul buletinului ori a cărţii de identitate, data eliberării, emitentul actului de identitate şi codul numeric personal).
Aveţi nevoie pentru autentificarea acestei procuri de 4 (patru) fotografii color; Dimensiunile celor 4 fotografii, solicitate de Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor, sunt 3 cm/4 cm cu o dungã albã jos de 7mm. Fundalul acestor poze trebuie să fie alb.
Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor solicită ca toate documentele care sunt necesare să fie prezentate împreună cu procura specială în original şi copie. În locul originalelor pot fi prezentate copii ale documentelor legalizate de Consulat.
~ final discuție ~