Buna ziua,
Care pot fi motivatiile pentru modificarea, in scadere, in favoarea autoritatii contractante, a pretului unitar al unui acord cadru, prin act aditional?
HG 925. Art. 97 - (1) Preţul contractului de achiziţie publică se poate exprima în lei sau, după caz, în valută.
(2) Pe parcursul îndeplinirii contractului, preţul poate fi ajustat în următoarele situaţii:
a) au avut loc modificări legislative, modificări ale normelor tehnice sau au fost emise de către autorităţile locale acte administrative care au ca obiect instituirea, modificarea sau renunţarea la anumite taxe/impozite locale, al căror efect se reflectă în creşterea/diminuarea costurilor pe baza cărora s-a fundamentat preţul contractului; b) pe piaţă au apărut anumite condiţii, în urma cărora s-a constatat creşterea/diminuarea indicilor de preţ pentru elemente constitutive ale ofertei, al căror efect se reflectă în creşterea/diminuarea costurilor pe baza cărora s-a fundamentat preţul contractului.
(3) Pentru a se respecta principiul transparenţei, posibilitatea de ajustare a preţului trebuie să fie precizată atât în documentaţia de atribuire, cât şi în contractul care urmează să fie încheiat, prin clauze speciale în acest sens. În cazul prevăzut la alin. (2) lit. b), autoritatea contractantă are obligaţia de a preciza totodată şi modul concret de ajustare a preţului, indicii care vor fi utilizaţi, precum şi sursa informaţiilor cu privire la evoluţia acestora, cum ar fi buletine statistice sau cotaţii ale burselor de mărfuri. Lipsa, modificarea sau completarea respectivelor informaţii/clauze determină inaplicabilitatea prevederilor referitoare la posibilitatea de ajustare a preţului contractului de achiziţie publică.
Nu există preţ unitar al acordului cadru, ci valoare estimată a acordului cadru, iar în calcul se i-a valoarea maximă estimată a acordului cadru, fie că este un simplu AC sau unul pe loturi-fiecare lot reprezentând un acord cadru!!!
A-ţi fi putut "negocia" o formulă de actualizare a preţului şi astfel deduceaţi simplu modificarea valorii contractelor subsecvente şi nu a AC. Ca principiu, în funcţie de obiectul contractului sunt mai multe probleme de luat în calcul la modificarea valorii unui contract(OBIECTUL, PERIOADA DE DERULARE, SCHIMBÃRI LEGISLATIVE, PREVIZIUNILE CURSULUI DE SCHIMB ETC.)
La acordul cadru valoarea este estimativă, cantităţile de bunuri sau servicii sunt doar previzionate şi nu implică obligativitatea aut. ctr. de a încheia contracte subsecvente la A.C. semnat.Acordul cadru este un contract, în sensul OG 34/2006, dar nu reprezintă un angajament ferm raportat la dispoziţiile Legii 571/2003.