In cartea “ MEDIEREA – O perspectiva psihologica asupra solutionarii conflictelor “ scrisa de Freddie Strasser ( psihoterapeut) si Paul Randolph avocat pledant (barrister), lansata in Bucuresti in anul 2012 gasim la pagina 59 urmatorul text :
“ Medierea este pentru avocati ce este sexul pentru pentru tineri: toata lumea pare sa vorbeasca despre ea, toata lumea pare sa fie de acord ca este un lucru bun, dar putini au avut o experienta reala cu ea. ( Ian Walker de la Russell Jones&Walker, la Auditul CEDR privind Justitia Civila din aprilie 2000).
Din pacate citatul de mai sus continua sa fie la fel de pertinent ca atunci cand a fost folosit prima data. Conceptiile gresite si intelegerea eronata a naturii si functiei procesului de mediere continua sa infloreasca printre avocati, dar si in randul celor care nu sunt avocati. Insa medierea are relevanta pentru oricine are ocazia sa se confrunte cu un conflict nu numai avocatii. Este surprinzator si in acelasi timp dezamagitor cum atatia oameni implicati intr-un conflict stiu atat de putin despre atat de mult. Sunt inca multi avocati care cred ca medierea este o forma de arbitraj. Oamenii obisnuiti care au auzit cuvantul cred ca medierea este un pic mai mult decat un mod sofisticat de negociere. Multi considera ca mediatorul va judeca, cumva problemele celor aflati in disputa. Altii o percep ca pe un simplu exercitiu de a “ ajunge la un compromis” Dar in realitate nu este nici una dintre variante.
Medierea este o forma de solutionare alternativa a disputelor (ADR) in care o a treia parte neutra intervine pentru a facilia si a ajuta partile in conflict sa ajunga la un acord reciproc satisfacator .Mediatorul nu este nici judecator, nici arbitru; el nu este o persoana care da o sentinta, nici cineva care impune o solutie sau un acord partilor . In schimb, mediatorul actineaza pur si simplu ca o moasa, asistand la eforturile de nastere a unui acord. Mediatorul va ajuta, incercand sa identifice obiectivele si telurile comune deschizand liniile de comunicare si dezvoltand propuneri reciproc acceptate pentru a ajunge la un acord. In acest fel, mediatorul poate misca cu delicatete partile de la preocuparea privind drepturile si obligatiile, impingandu-le catre o explorare a nevoilor si intereselor – tranzitia de la o pozitie de conflict catre o pozitie in care pot forma o “ alianta care functioneaza ” .
Caracteristica esentiala a medierii a fost descrisa astfel ( Riskin 1994) :
Calitatea centrala a medierii sta in capacitatea acesteia de a reorienta partile una catre cealalta, nu prin impunerea de reguli, ci ajutandu-le sa obtina o perceptie noua si reciproca asupra relatiei dintre ele, o perceptie care va redirectiona atitudinile lor una catre cealalta. “
Tot pe acest subiect deputatul Alina Gorghiu spune ca: “ … avocatii au nevoie de cursuri suplimentare de specialitate pentru a intra in corpul mediatorilor si nu pot fi mediatori de drept. Vorbim in mod cert de doua profesii distincte, chiar daca numitorul comun este reprezentat de solutionarea conflictelor. Necesarul de calitati al unui mediator este diferit de cel detinut de un avocat sau al unui absolvent de studii juridice – este nevoie de aptitudini foarte bune de comunicare, negociere, psihologie, sociologie, retorica, relatii publice si un minimum de cunostinte juridice. “
Mediator Petru Mustateanu