Daca pe decizia de incetare a contractului de munca al ultimului salariat al unei societati este inscrisa data de 01 ianuarie (raporturile de munca inceteaza cu aceasta data), care este data de la care societatea devine platitoare de impozit pe profit: 01 ianuarie 2009 sau 01 ianuarie 2010?
Mie mi s-ar parea normal sa fie 01 ianuarie 2010, deoarece la 31 decembrie 2008 societatea indeplinea conditia pentru a putea fi platitoare de impozit pe venit.
Aveti prevederile din Codul fiscal STRICT legate de conditia de salariat!!
In anul 2009 i platiti impozit pe venitul microintreprinderii (daca nu cumva doriti sa renuntati ), iar in 2010 veti fi platitor de impozit pe profit, ca toata lumea de altfel.
ART. 103
Definiţia microîntreprinderii
În sensul prezentului titlu, o microîntreprindere este o persoană juridică română care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii, la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent:
a) realizează venituri, altele decât cele din consultanţă şi management, în proporţie de peste 50% din veniturile totale;
b) are de la 1 până la 9 salariaţi inclusiv;
c) a realizat venituri care nu au depăşit echivalentul în lei a 100.000 euro;
d) capitalul social al persoanei juridice este deţinut de persoane, altele decât statul, autorităţile locale şi instituţiile publice. Norme metodologice
Norme metodologice:
Art. 103
(....)
2. La analiza îndeplinirii condiţiei privind numărul de salariaţi nu se iau în considerare cazurile de încetare a raporturilor de muncă ca urmare a pensionării sau desfacerii contractului individual de muncă în urma săvârşirii unor acte care, potrivit legii, sunt sancţionate inclusiv prin acest mod. Pentru persoanele juridice care au un singur angajat care demisionează în cursul unei luni, condiţia prevăzută la art. 103 lit. b) din Codul fiscal se consideră îndeplinită dacă în cursul lunii următoare este angajat un alt salariat.
ART. 104
Opţiunea de a plăti impozit pe veniturile microîntreprinderii
(...)
(4) Microîntreprinderile plătitoare de impozit pe venitul microîntreprinderilor nu mai aplică acest sistem de impunere începând cu anul fiscal următor anului în care nu mai îndeplinesc una dintre condiţiile prevăzute la art. 103.
NORME
Art. 104
5. În sensul alin. (4) şi (6) ale art. 104 din Codul fiscal, ieşirea din sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderilor se efectuează începând cu anul următor celui în care nu se mai îndeplineşte una dintre condiţiile prevăzute la art. 103 din Codul fiscal sau prin opţiune.
6. În cazul în care angajarea nu se realizează în termen de 60 de zile de la data eliberării certificatului de înregistrare, microîntreprinderea este plătitoare de impozit pe profit de la data înregistrării acesteia la registrul comerţului. Perioada de 60 de zile se prelungeşte în anul următor celui pentru care s-a exercitat opţiunea, după caz.
7. În înţelesul art. 104 alin. (4), dacă pe parcursul anului fiscal una dintre condiţiile impuse la art. 103 din Codul fiscal nu mai este îndeplinită, contribuabilul este obligat ca începând cu anul fiscal următor să nu mai aplice impozitul pe venit chiar dacă ulterior îndeplineşte criteriile prevăzute la art. 103 lit. b) şi c).
Impozit pe venit
Breze
Va rog sa ma ajutati intr-o problema: un prieten a infiintat de o luna o firma ( spalatorie auto). Initial a optat pentru neplatitor de tva si impozit pe ... (vezi toată discuția)
Recalculare impozit
gina.x
Buna seara,
Am o societate inregistrata la Registrul comertului in 29.01.2009 iar certificatul de inregistrare la data de 02.02.2009.Societatea a optat ... (vezi toată discuția)