Legea 19 la Art. 38 - (1) În sistemul public se asimilează stagiului de cotizare şi perioadele necontributive, denumite în continuare perioade asimilate, în care asiguratul:
b) a urmat cursurile de zi ale învăţământului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective, cu condiţia absolvirii acestora;
Deci la momentul nasterii erai asigurata prin asimilare.De aici trebuia pornit.
Multumesc ,de raspuns,deci in concluzie aveam dreptul la indemnizatie,.Si mai pot face ceva pe chestia asta?
Pot sa mai depun dosar sau ce e de facut ?(Ma scuzati ca abia acum ma uit desi eram onnline ,eram cu fetita in brate ,o adormeam).
si aceasta lege e valabila si in 2009 si era si in 2008?
ART.4 - (1) Concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copilului prevazute de ordonanta de urgenta se acorda persoanelor îndreptatite, daca acestea au realizat venituri profesionale supuse impozitului pe venit, potrivit prevederilor Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, denumita în continuare Codul fiscal, timp de 12 luni, în ultimul an anterior datei nasterii copilului sau, dupa caz, de la data la care s-a realizat încredintarea în vederea adoptiei, s-a aprobat adoptia, ori s-a instituit plasamentul sau tutela.
(4) Cele 12 luni prevazute la alin.(1) pot fi constituite integral si numai din perioadele prevazute la art.1 alin.(2) din ordonanta de urgenta, cu exceptia lit.a), daca persoana s-a aflat în una sau mai multe din urmatoarele situatii:
i) au urmat cursurile de zi ale învatamântului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normala a studiilor respective, cu conditia absolvirii acestora cu examen de licenta sau de diploma. În sensul dispozitiilor art.38 alin.(1) din Legea nr.19/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, se ia în considerare intervalul cuprins între ziua în care începe si ziua în care se sfârseste fiecare an universitar, respectiv 1 octombrie al unui an - 30 septembrie al anului urmator;
E valabila, nu stiu in ce masura se poate aplica retroactiv, insa, avand in vedere ca fetita are un an, ma gandesc ca macar pentru anul asta se mai poate face ceva.Eu zic sa incercati sa depuneti dosarul.
Va multumesc pentru raspuns,maine o sa merg la Jurista de la Directia muncii sa vad ce imi zice si ce pot face.