In anul 2001 unchiul meu a decedat fara a avea mostenitori directi. Acesta nu a lasat nici un act catre sotia supravietuitoare (testament, proprietate comuna) toate bunurile fiind trecute pe dansul. Ca unic mostenitor este un nepot din partea fratelui decedat.
In mai 2002, tusica a mers sa faca succesiunea dupa decedat. Nu a dorit sa il cheme la masa succesorala, intrucat nepotul era un om foarte violent, iar cat timp unchiul a trait i-a spus de nenumarate ori ca nu il recunoaste ca nepot, ca nu ii v-a lasa mostenire absolut nimic, intrucat nici el nu a cerut dreptul de mostenire dupa parintii lui, iar nepotul locuieste in curtea acestora (succesunea nefiind facuta). S-a facut o verificare prin notariat sa se vada daca apare o acceptare de mostenire din partea acestuia, nu s-a gasit in baza de date nimic. S-a incheiat succesiunea dupa unchiu, in favoarea sotiei.
In luna octombrie 2002, nepotul este arestat pentru crima (si-a omorat mama) cu executarea unei pedepse de 23 ani, cu posibilitatea eliberarii conditionate peste aproximtiv 2-3 ani.
In luna august 2002, eu impreuna cu sotul am cumparat imobilul degrevat de orice sarcini, in care tusica are drept de uzufruct viager.
In anul 2004 tusica a fost data in judecata de catre nepotul aflat in puscarie, pentru anumite bunuri pe care nepotul le-a lasat in custodie cu mult timp in urma . Tot atunci a aparut si un act de acceptare a mostenirii care ar fi fost facut in luna decembrie 2001. Procesul s-a incheiat prin neprezentarea acestuia.
Intrebari : In cazul in care nepotul este eliberat din puscarie mai are dreptul la mostenire? Daca da, cine trebuie sa ii dea acest drept, eu sau tusica? In cazul in care tusica decedeaza ( in momentul de fata are 88 de ani) eu v-a trebui sa ii acord acest drept? La ce riscuri ma supun?
Tusica este mostenitoare legala al unchiului si are si rezerva succesorala. chiar daca toate bunurile erau pe numele lui, daca o parte au fost cumparate in timpul casatoriei, sunt bunuri comune.
Nepotul din inchisoare este descendent sau nepot de sora/frate?
Daca este descendent are sezina si rezerva succesorala, astfel ca poate ataca un certificat de mostenitor emis fara prezenta sa.
daca este nepot de frate are drept de mostenire, dar numai daca a acceptat in termen legal succesiunea. Acceptarea poate fi tacita, prin efectuarea de acte ce conduc la ideea proprietatii, precum vanzarea unor bunuri de o anumita insemnatate, acte de admnistrare definitiva.
Fiind insa nepot de frate, nu are dreptul la rezerva succesorala.
Chiar daca va ataca certificatul de mostenitor al tusicii si sa spunem, va castiga, nu veti fi obligata sa restituiti bunul, operand principiile aplicabile teoriei mostenitorului aparent. Nepotul va avea o creanta impotriva tusicii. In orice caz, suma ce ar reprezenta contravaloarea partii sale din mostenire trebuie recuperata de tusica
Succesiune
eliz_k
Buna ziua,
As ruga unul dintre consilieri sa a lamureasca intr-o problema: daca o persoana care are sase frati (din care numai 2 in viata) decedeaza, in ce ... (vezi toată discuția)