Buna ziua,am o nelamurire sunt insarcinata mentionez ca am lucrat din februarie cu carte de munca la o scoala pana in 25 iunie!am deschis o firma anul trecut in noiembrie am realizat venituri 0,!as dori sa stiu daca imi pot plati contributile de sanatate si pensi incepand numai cu luna iulie?????trebuie sa platesc din urma chiar daca scoala a platit::??????ce venituri trebuie sa am realizate in acest an pt a putea plati contributile si a beneficia de indemnizatie!va multumesc!
OUG 111/2010
Art. 2
(1) Începând cu data de 1 ianuarie 2011, persoanele care, în ultimul an anterior datei naşterii
copilului, au realizat timp de 12 luni venituri din salarii, venituri din activităţi independente, venituri din activităţi agricole supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, denumite în continuare venituri supuse
impozitului, pot beneficia opţional de următoarele drepturi:
a) concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la un an, respectiv 3 ani în cazul
copilului cu handicap, precum şi de o indemnizaţie lunară;
b) concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, precum şi de o indemnizaţie
lunară.
Pentru a beneficia de indemnizatia pentru cresterea copilului este necesar ca in cele 12 luni anterior nasterii copilului sa fi obtinut venituri impozabile...Din pacate nu puteti plati retoactiv nici o contributie pentru a putea beneficia de aceasta indemnizatie...Va ramane , in schimb, optiunea ca sotul dvs sa beneficieze de stimulentul de insertie in valoare de 500 lei/luna, daca el a obtinut in acest an premargator nasterii copilului venituri impozabile.In acelasi timp poate sa-si continuie jobul pe care-l are:)
Copilul va beneficia de alocatie de 200 lei/luna pana la implinirea varstei de 2 ani, 3 ani in cazul copilului cu handicap.