avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 864 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Dreptul familiei sau probleme ... Curatela
Discuție deschisă în Dreptul familiei sau probleme juridice de familie

Curatela

Va solicit o lamurire privind urmatoarea situatie.
In luna mai am deschis o actiune pentru obtinerea calitatii de curator pentru tatal meu care este paralizat. Solicitarile au fost urmatoarele:
- a asigura ingrijirile necesare acestuia, precum şi pentru a ridica şi administra veniturile acestuia;
- pentru îndeplinirea de formalităţi şi operaţiuni în scopul rezolvării unor situaţii cu caracter de urgenţă, ce nu pot fi amânate, pentru ocrotirea unor drepturi cuvenite acestuia şi intrarea în posesia acestora, la instituţii publice şi private;
- administrarea bunurilor si apararea drepturilor sale ;
- reprezentarea intereselor in fata oricaror autoritati ale statului cat si in fata oricaror persoane fizice si juridice , inclusiv în faţa instanţelor judecătoreşti, (cu excepţia cazurilor în care legea prevede alte dispoziţii speciale referitoare la reprezentare);
- a incheia si semna orice fel de acte juridice prevazute de lege in numele sau.
Decizia judecatorului, data la inceputul lunii iulie, a fost "Dispune numirea în calitate de curator a petentului pentru a reprezenta interesele numitului XXXXXXX, în vederea ridicării şi administrării drepturilor băneşti ce i se cuvin acestuia cu titlu de indemnizaţie de handicap şi cu titlu de pensie pentru limită de vârstă.Respinge restul pretenţiilor ca neîntemeiate.
Acum am nevoie de o semnatura a tatalui meu pentru a-mi scoate CI expirata (am cumparat casa si el are drept de habitatie viagera). Pot redeschide actiunea anterioara sau trebuie sa incep o alta actiune?

Alte discuții în legătură

Obtinere tutela a unui parinte bolnav liana1963 liana1963 Buna seara, Am urmatoarea intrebare daca ma poate indruma cineva: Tatal meu este bolnav de Alzheimer , nu intr-o forma foarte avansata dar totusi se ... (vezi toată discuția)
Ce obligatii pentru o persoana ar presupune numirea ei drept curator in situatia donatiei de imobil catre o nepoata minora? marci marci Buna ziua, As avea nevoie de cateva clarificari legate de obligatiile pe care le-ar putea avea un curator. Situatia este in felul urmator: nepoata, minora ... (vezi toată discuția)
Curatelã assiris assiris In urma unui proces de obtinere a curatelei, instan?a a respins aceasta din motive pe care nu le în?eleg. Transcriu mai jos actul prin care se face acest ... (vezi toată discuția)