Gil1973 a scris:
Ar putea soacra-mea sa ipotecheze de una singura casa in favoarea noastra sau sa sustina ca a primit bani cu imprumut de la noi pentru construirea casei si drept urmare sa greveze cu sarcini imobilul astfel incat sa nu fie posibil partajul ? Sau cum altfel as putea impiedica partajul casei mele !? As putea sa ma constitui parte in procesul lor de divort pentru a-mi redobandi casa ? Sau credeti ca ar fi o varianta sa deschid o actiune pentru stabilirea lipsei de capacitate a socrului (dar atunci violenta sa ar deveni fara margini) ? Ce este de facut ?
Niciuna dintre soluţiile preconizate nu stă în picioare. Soacra nu poate dispune singură asupra bunului comun, deci nu poate ipoteca bunul. Nici punerea sub interdicţie a socrului (dacă e fezabilă) nu vă face proprietari, ci doar prelungeşte agonia pînă la decesul socrului.
Aţi putea invoca simulaţia, Iar lipsa actului secret (în lipsa căruia simulaţia rămîne o simplă afirmaţie) ar putea fi contracarata cu imposibilitatea morală a preconstituirii unui astfel de act, avînd în vedere legatura de rudenie dintre soţia dumneavoastră şi cel pe care-l denumiţi, cu atîta tandreţe,
socră-miu.
Sigur, e o soluţie teoretică. Pînă la o soluţie favorabilă în instanţă e cale lungă.
Recunoaşterea din partea soacrei, potrivit căreia aţi fi contribuit cu bani la cumpărarea terenului şi la construirea casei, vă face doar creditori, nu şi proprietari. Iar creanţa, după cum ştiţi, e supusă pîrdalnicei de prescripţii extinctive.
Mintea românului, a' de pe urmă, dă doar dureri de cap, nu soluţii.