Acum ceva timp a fost incheiat un contract de vanzare-cumpărare pe bun viitor (antecontract).
Obiectul contractului este vanzarea de catre Vanzator catre Cumparator a unui apartament a carui constructie urmeaza a fi finalizata pana la ....
In contract mai scrie: Cumparatorul nu poate ceda in tot sau in parte, fara consimtamntul expres al Vanzatoarei, ce trebui exprimat in prealabil in scris si sub rezerva prezentarii de catre Cump a oricarui document si/sau cetificat solicitat de Vanz in vederea aprobarii transferului respectiv (fara ase limita la contratul semnat, declaratie de acceptare ...)
Intrebare. Avand in vedere obiectul antecontractului, cumparatorul este creditor (subiect activ) sau debitor (pasiv)?
De curand, s-a solicitat acordul pentru cedarea/transferul Contractului catre terta parte.
Vanzatoarea a transmis un contract de novatie si act aditional de modificare contract total in defavoarea persoanei terte, toate clauzele sunt in defavoarea noului cumpartor
dupa o documentare, am aflat ca novatia presupune transformarea obligatie, spre deosebire de cesiune unde obligatia este transmisa inclusiv cu accesoriile si garantiile ce o insoteau, novatia presupune stingerea vechii obligatii si nasterea unei noi obligatii care nu este insotita de accesoriile si garantiile vechii obligatii.
tot dupa documentare am citit, ca: acceptarea din partea debitorului cedat are semnificaţia faptului că el a luat la cunoştinţă despre cesiune, adică de schimbarea creditorului iniţial. Acceptarea trebuie făcută în formă autentică pentru a fi opozabilă tuturor categoriilor de terţi.
Intrebari: Este obligatorie novatia, si nu cesiunea? Vanzatoarea are drept de veto? Poate refuza acordarea acordului pentru cesiune?
Pentru validitatea cesiunii este suficienta notificarea debitorului cedat?
Ce efecte juridice are art. 1393 din C.civil, asupra prevederilor din antecontrac?
Nu cred că ar trebui puse pe acelaşi plan cesiunea de creanţă şi cesiunea unui contract.
Cesiunea de creanţă presupune cedarea creanţei privită ca obligaţie unilaterală - aceea a debitorului de a plăti creditorului său - cesiunea neavînd nevoie, în acest caz, de acordul debitorului cedat, care nu este parte în actul de cesiune.
Contractul presupune însă obligaţii corelative, fiecare parte fiind atît creditor, cît şi debitor. Prin urmare, cel care doreşte să cesioneze contractul va cesiona nu doar creanţa sa împotriva debitorului, ci şi datoria sa către acesta din urmă (care, faţă de această datorie, are calitatea de creditor). Or, în dreptul civil român nu este reglementată cesiunea de datorie, care nu se poate face, în lipsa unei reglementări exprese, fără acordul creditorului.
Pe de altă parte, părţile, prin acordul lor de voinţă, au stabilit că cesiunea nu se va putea face fără acordul expres al promitentului vînzător, ceea ce înseamnă că o cesiune fără acest acord nu este opozabilă cocontractantului, fiind făcută în dispreţul convenţiei iniţiale dintre părţi.
De altfel, pînă şi principiile UNIDROIT prevăd că o creanţă (alta decît cea constînd în plata unei sume de bani) nu poate fi cedată fără acordul debitorului dacă prin contract s-a prevăzut o limitate a dreptului de a cesiona. Tot acolo se prevede că cesiunea unui contract implică acordul celeilalte părţi contractante.
Sigur, acceptarea de către promitentul vînzător sub alte condiţii decît cele iniţiale poate fi interpretată şi ca o poziţie de forţă a acestuia iar faptul că prin contract se impune acordul său la cesiune nu trebuie înţeles în sensul unui drept discreţionar al acestuia. Refuzul lui ar trebui să fie întemeiat pe considerente cum ar fi bonitatea celui căruia i se cesionează contractul.