Buna ziua, recent am avut o discutie cu un amic. El sustinea ca daca esti prins cumva beat la volan, si declari ca te-ai imbatat involuntar, de ex. din aburi de alcool la o distilerie (ai stat acolo si nu stiai efectul), sau cum ca ai fost in club si cineva (nu sti cine) ti-a pus alcool in pahar peste suc, scapi de amenda/permis suspendat, esti declarat ca si nebaut si in caz de accident. E adevarat? Sa fie asta inca o portita in legea romaneasca ca multe altele?. Intrebdoar de curiozitate nu pt. ca m-as afla personal in situatie (desi am un prieten care e in proces pt. baut la volan dar e deja a recunoscut ce si cum). Va multumesc pt. raspunsuri.
Beţia involuntară completă reprezintă una dintre cauzele care înlătură caracterul penal al faptei , fiind prevăzută în art 49 cod penal .Desigur că trebuie dovedite împrejurările care au condus la această stare de beţie accidentală, involuntară, şi nu invocate pur şi simplu pentru a fi crezute pe cuvânt.
Art. 49
Beţia
Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă făptuitorul, în momentul săvârşirii faptei, se găsea, datorită unor împrejurări independente de voinţa sa, în stare de beţie completă produsă de alcool sau de alte substanţe.
Starea de beţie voluntară completă produsă de alcool sau de alte substanţe nu înlătură caracterul penal al faptei. Ea poate constitui, după caz, o circumstanţă atenuantă sau agravantă.
E ultraj?
zerotika
Am fost la o zi de nastere in weekend, m-am imbatat si ne-am cam certat. Au aparut din senin niste politisti. Mi-au dat un avertisment si apoi o alta amenda de ... (vezi toată discuția)