Care este procedura legala in situatia in care un angajat a produs o paguba, iar angajatorul doreste retinerea valorii pagubei din salariu angajatului respectiv, adica a spart o oglinda din sediul angajatorului care valoreaza 900 lei, iar salariul net al acestuia este 1200 lei. Multumesc!
ART. 254
(1) Salariaţii rãspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor rãspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legãturã cu munca lor.
(2) Salariaţii nu rãspund de pagubele provocate de forţa majorã sau de alte cauze neprevãzute care nu puteau fi înlãturate şi nici de pagubele care se încadreazã în riscul normal al serviciului.
(3) În situaţia în care angajatorul constatã cã salariatul sãu a provocat o pagubã din vina şi în legãturã cu munca sa, va putea solicita salariatului, printr-o notã de constatare şi evaluare a pagubei, recuperarea contravalorii acesteia, prin acordul pãrţilor, într-un termen care nu va putea fi mai mic de 30 de zile de la data comunicãrii.
(4) Contravaloarea pagubei recuperate prin acordul pãrţilor, conform alin. (3), nu poate fi mai mare decât echivalentul a 5 salarii minime brute pe economie.
ART. 257
(1) Suma stabilitã pentru acoperirea daunelor se reţine în rate lunare din drepturile salariale care se cuvin persoanei în cauzã din partea angajatorului la care este încadratã în muncã.
(2) Ratele nu pot fi mai mari de o treime din salariul lunar net, fãrã a putea depãşi împreunã cu celelalte reţineri pe care le-ar avea cel în cauzã jumãtate din salariul respectiv.
Decizia de imputare
bubu.g
Conform art.169 din Codul muncii nici o retinere nu poate fi operata fara hot.judecatoreasca.Prin Ordinul 3518/2008 se prevede un model de decizie imputare ... (vezi toată discuția)