Distincția care trebuie făcută după părerea mea este cea dintre instanțele la care se judecă fondul cauzei și cele de recurs.
La primele instanțe se stabilește situația de fapt, se propun și se administrază probe. Aici poate să meargă fiecare să-și susțină cauza.
La instanța de recurs însă, care în noua reglementare se vrea a fi una de casare (după modelul francez), se vor putea pune în discuție doar probleme de drept care nu au fost dezlegate sau au fost dezlegate greșit de primele instanțe.
În acest context, mi se pare justificat ca în recurs să participe doar profesioniști, aceasta fiind mai ales în avantajul justițiabilului.
Bineînțeles că dacă aceste prevederi vor intra în vigoare, ele vor trebui să fie corelate cu unele de ajutor public judiciar adecvate, prin care fiecare justițiabil să aibă acces la calea de atac respectivă, dacă aceasta se justifică.
În prezent, este de notorietate faptul că marea majoritate a justițiabililor nu fac distincția aceasta, ei considerând că merg în recurs doar ca să mai „încerce odată”, ceea ce este total fals.
Aceasta este părerea mea.
Și vedeți aici opinia CEDO (apropos de CEDO și acolo e obligatorie prezența avocatului dacă cererea a fost declarată admisibilă):
„Un aspect al acestui obstacol identificat de Curte se referă la „ajutorul judiciar ce trebuie
acordat în condiţiile în care acesta este indispensabil pentru accesul efectiv la judecător”, fie
pentru că legea prevede necesitatea reprezentării prin avocat, fie datorită complexităţii procedurii sau a cauzei dedusă judecăţii.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut sublinierea că nici o dispoziţie a Convenţiei
nu obligă statele contractante să acorde ajutor judiciar în toate „contestaţiile” de natură civilă, existând în această privinţă o „distincţie netă” între prevederile art. 6 alin. 3 lit. c (care garantează dreptul la asistenţă juridică, în anumite condiţii, în procesele penale) şi cele ale art. 6 alin. 1 (care nu fac trimitere, în nici un mod, la necesitatea reglementării asistenţei juridice).
Totuşi, Curtea a decis că şi în absenţa unui text analog celui al art. 6 alin. 3 lit. c – în
materie penală, şi în privinţa cauzelor civile art. 6 alin. 1 poate impune (indirect, corelativ) statelor contractante să reglementeze – în anumite situaţii – posibilitatea acordării asistenţei gratuite a unui avocat „când acest lucru se dovedeşte indispensabil realizării accesului efectiv la judecător, fie pentru că legea prevede necesitatea reprezentării prin avocat, fie datorită complexităţii procedurii sau a cauzei dedusă judecăţii.
Făcând aplicaţii ale acestui principiu, Curtea a soluţionat mai multe cazuri concrete prin
care este reflectat modul în care instanţa europeană a înţeles să rezolve cauzele în care s-au ivit obstacole de acest gen.
Astfel, într-o speţă, Curtea a apreciat că sistemul prevăzut de normele procedurale franceze (referitoare la acordarea asistenţei judiciare gratuite în ipoteza promovării unui recurs în casaţie) oferă „garanţii substanţiale” justiţiabililor, de natură a îndepărta orice apreciere arbitrară în domeniu.”
[ link extern ] =
PS
Am spus să vă referiți la subiect în sensul de a vă susține punctul de vedere cu argumente utile discuției și nu doar de a posta întrebări retorice referitoare la statul de drept, la îngrădirea dreptului la justiție și la constituție, noțiuni mult prea generale în raport cu subiectul concret propus.