Durata de utilizare a unui EIP de exemplu - haina vatuita este de 2 ani , bocanci 1 an . Daca echipamentele sunt in stare buna la expirarea perioadei de utilizare trebuie obligatoriu ca lucratorul sa primeasca altele noi? Multumesc .
Durata de utilizare a echipamentului individual de protecţie (EIP) se stabileste prin lista interna de dotare cu EIP tinandu-se cont atat de caracteristicile locului de munca/ postului de lucru, riscuri existente, frecventa de aparitie a riscurilor, care pot afecta calitatea de protectie a EIP, etc. cat si de recomandarile furnizorului, mentionate in instructiunile de utilizare elaborate de catre producator, in certificatul de garantie si in declaratia de conformitate, emise de catre furnizor.
Prevederile privind durata de utilizare a EIP se regasesc in HG nr. 1.048/ 2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecţie la locul de munca/ postul de lucru.
-la art. 7 Condiţiile de utilizare a echipamentului individual de protecţie, în special durata purtării, sunt determinate în funcţie de gravitatea riscului, frecventa expunerii la risc, caracteristicile postului de lucru al fiecărui lucrator şi de performanta echipamentului individual de protecţie.
Aspectul vizual al EIP nu este un criteriu legal care poate fi avut in vedere pentru inlocuirea unor echipamente care "sunt in stare buna la expirarea perioadei de utilizare". In acest caz, aspectul nu garanteaza pastrarea caracteristicilor de protectie ale EIP.
Riscul de a nu inlocui EIP la expirarea duratei de utilizare, apartine angajatorului. Acest risc asumat de catre angajator, poate fi in defavoarea sa daca la producerea unui AM se constata ca EIP neinlocuit la termen a influentat producerea evenimentului.
De obicei echipamentele sunt folosite si dupa expirarea termenului (mai ales daca este vorba de casti de protectie sau altele asemanatoare).
Daca termentul a expirat, faceti cerere de echipament si vi se va inlocui.
Puteti cere alt echipament si in caz ca cel ce il aveti in dotare s-a deteriorat inainte de termen.
Faceti o cerere pentru echipament si in dreptul echipamentului cerut, scrieti 'deteriorat'.