Sunt studenta la UTCB, an 2. In urma participarii la un concurs de mecanica am obtinut bursa de performanta fiind pe locul 2. In acelasi timp, am note foarte bune la facultate fiind eligibila pentru bursa de merit. As dori sa stiu daca le pot lua pe amandoua, tinand cont ca nu depind una de alta. Exista vreo lege publicata in Monitorul Oficial care spune ca un student are dreptul la o singura bursa (de valoare cea mai mare) chiar daca el este eligibil pentru mai multe????? De exemplu un student care merge la concursuri de performanta si castiga premiu, e pe locul 3 in anul universitar si are o stare sociala minima ar trebui sa beneficieze de 3 burse: performanta, merit si sociala; toate aceste burse nefiind dependente una de alta.
Felicitări pentru performanță. Nu știu exact care sunt criteriile de acordare a burselor universitare, dar îți spun că în preuniversitar nu poți beneficia de bursă de performanță și de merit în același timp, dar poți avea pe cea socială împreună cu una dintre cele de mai sus. În loc să întrebi în stânga și în dreapta, pierzând astfel timpul, e mai bine să depui dosare pentru toate bursele, iar comisia va stabili unde te încadrezi. Succes!