Problema reglementării profesiei de avocat este delicată, întrucât sistemul de common-law are la bază precedentul judiciar. În Marea Britanie nu există, ca în sistemul continental, o lege a profesiei de avocat, ci numai reglementări interne ale profesiei (autoreglementare). Avocatul nu este obligat să facă parte dintr-o anumită organizaţie profesională, el putând adera la o asemenea organizaţie la libera sa opţiune (voluntary membership). Există nu mai puţin de 23 de organizaţii profesionale, organisme sau ordine ale avocaţilor, toate având putere de autoreglementare, cele mai importante fiind Bar Council[8] şi Law Society[9].
Există două categorii: avocaţi pledanţi (barristers) şi jurisconsulţi (solicitors). Calificarea profesională a acestora este diferită şi este autorizată de cele două mari corpuri profesionale distincte: Baroul avocaţilor (Bar Council), pentru avocaţii pledanţi, respectiv Societatea de Drept (Law Society), pentru jurisconsulţi.
Jurisconsultul este primul contactat de o persoană sau de o organizaţie pentru consultanţă juridică, în domenii foarte variate: dreptul transporturilor, dreptul familiei, drept comercial, drept comunitar, drept internaţional etc.
Avocatul pledant oferă consultanţă specializată în materie de litigii şi de procedură în faţa instanţei. De obicei, acesta nu are un contact direct cu clientul, fiind pus în temă de un jurisconsult.
Consiliul Reginei întruneşte 10% din numărul avocaţilor seniori din baroul tradiţional, aceştia fiind numiţi de Regină, la recomandarea Lordului Cancelar.
În ceea ce priveşte pregătirea profesională, este necesară obţinerea licenţei în drept. Avocaţii pledanţi, după absolvirea universităţii, urmează o perioadă de instruire pentru admiterea în barou; după intrarea în barou vor urma 12 luni de formare profesională, la finalul cărora vor susţine un examen (Bar Final Examination); după promovarea acestui examen, vor urma un stagiu de 1 an într-un cabinet de avocatură, după care vor putea practica avocatura în mod independent. În privinţa jurisconsulţilor, aceştia vor practica independent după: obţinerea licenţei în drept (3 ani la Bachelor of Laws şi 1 an la Law College) şi 2 ani de stagiu. În perioada studenţiei, cei care vor să devină jurisconsulţi devin obligatoriu membri ai Law Society, dacă întrunesc toate cerinţele de etică şi disciplină.
Sistemul de onorarii nu este reglementat deplin; potrivit “Solicitors remuneration order 1994”, onorariile acestora trebuie să fie rezonabile şi să ţină cont de complexitatea cazului, de experienţa şi specializarea necesare, de timpul acordat rezolvării cazului etc. Nu există tarife minime ori maxime.
Cooperarea interdisciplinară nu este permisă şi nici parteneriatele între solicitors şi barristers.
În concluzie, posibilităţi ca un avocat definitv, sau un consilier juridic definitiv în România, să profeseze în Anglia nu există decât dacă e absolvent al unei universităţi britanice şi după ce ia toate examenele pe care le dau şi englezii?