Buna ziua!
Din pacate, am constatat pe "propria piele" ca practica instantelor privind procedura punerii sub interdictie nu este unitara nici macar in cadrul instentelor de pe raza Bucurestiului.
Astfel, anumite instante cer autoritatii tutelare sa se ocupe de numirea curatorului, altele se multumesc cu o declaratie verbala facuta in sedinta, altele cer un inscris, nu neaparat autentificat.
Ce ma intriga in cazul de fata este solicitarea de a se prezenta paratul, desi s-a dovedit ca nu este deplasabil. Inteleg ca inca nu s-a efectuat expertiza psihiatrica, caz in care va sfatuiesc sa insistati in administarea acestei probe cu celeritate. Aici intervine un alt inconvenient, cei de la INML nu se deplaseaza la domiciliul bolnavului, ci acesta trebuie transportat la INML. Intr-un caz similar, eu am apelat la doctorul psihiatru ce il avea in evidenta pe parat si ne-a pus la dispozitie o salvare.
Succes!
Buna ziua!
Va multumesc foarte mult pentru raspunsul oferit!
Dosarul a fost depus la judecatorie, judecatoria l-a inaintat parchetului, care a facut verificarile (inclusiv la IML), iar parchetul a trimis dosarul inapoi la instanta. La instanta la primul termen am avut surpriza amanarii lui pe motivele indicate mai sus!
Si eu stiam ca in mod normal, ar fi trebuit facuta o ancheta sociala si numit un tutore pe perioada procesului de catre autoritatea tutelara!
Buna seara!
Cum am mai spus, din pacate nici macar judecatorii nu-s familiarizati cu aceasta procedura, iar, uneori, nu-s familiarizati nici cu dosarele pe care le instrumenteaza.
Eventual puteti sa lecturati in fata instantei din raportul psihiatric, poate asa devine evidenta imposibilitatea de deplasare.
In cazul in care va veti lovi de obtuzitate, reiterez sfatul de a apela la ambulanta.
Numai bine!
Buna ziua,
Am primit de la instanta o adresa, in care scrie:
"Va solicitam sa indicati o persoana in vederea desemnarii acesteia in calitate de curator pentru a-i reprezenta interesele intimatei in prezenta cauza, sa indicati o persoana care sa fie desemnata tutore pentru intimata in cazul in care actiunea se va admite, precum si sa prezentati bolnava in instanta la termenul de judecata."
O sa merg cu bolnava la instanta la termenul de judecata, ca sa nu mai existe probleme! Indicarea curatorului si a tutorelui banuiesc ca se face prin cerere scrisa! Stiti cumva cam ce forma ar trebui sa aiba cererea? Curatorul poate fi nepotul interzisului sau exista un conflict de interese? De asemenea tutorele poate fi chiar persoana care a deschis procesul (reclamantul care este fiica paratului)? Atat curatorul cat si tutorele trebuie sa depuna o declaratie care sa ateste ca sunt de acord cu numirea lor?
Va multumesc anticipat!
Buna seara!
De regula, se solicita numirea reclamantului in calitate de tutore prin cererea introductiva. Inteleg ca nu este cazul dumneavoastra, asa ca va sfatuiesc sa faceti o cerere precizatoare in acest sens. Cat despre curator, da, poate fi nepotul paratului, daca este major. Il indicati in aceeasi cerere precizatoare.
Instanta v-a pus in vedere doar sa indicati acele persoane, care vor fi chemate cu siguranta in sedinta pentru a fi ascultate cu privire la aceste aspecte.
Succes!