avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 245 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Dreptul muncii - contract de ... HG privind salariul minim brut publicata in Monitorul ...
Discuție deschisă în Dreptul muncii - contract de muncă, demisie, salariu şi altele

HG privind salariul minim brut publicata in Monitorul Oficial

Hotărârea nr.23 din 22.01.2013 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată
Act emis de: Guvernul Romaniei
Act publicat in Monitorul Oficial nr.. 52 din 23 ianuarie 2013

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1
(1) Începând cu data de 1 februarie 2013, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte la 750 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună în anul 2013, reprezentând 4,44 lei/oră.
(2) Începând cu data de 1 iulie 2013, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte la 800 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună în anul 2013, reprezentând 4,74 lei/oră.

Articolul 2 Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată prevăzut la art. 1.

Articolul 3
(1) Stabilirea, pentru personalul încadrat prin încheierea unui contract individual de muncă, de salarii de bază sub nivelul celui prevăzut la art. 1 şi 2 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei.
(2) Constatarea contravenţiei şi aplicarea sancţiunii prevăzute la alin. (1) se fac de către personalul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, prin inspectoratele teritoriale de muncă judeţene şi al municipiului Bucureşti, împuternicit, după caz, prin ordin al ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice.

(3) Prevederile alin. (1) şi (2) se completează cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

Articolul 4 La data prevăzută la art. 1 alin. (1), Hotărârea Guvernului nr. 1.225/2011 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 922 din 27 decembrie 2011, se abrogă.

PRIM-MINISTRU
VICTOR-VIOREL PONTA
Contrasemnează:
Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice,
Mariana Câmpeanu

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,
Daniel Chiţoiu

Ministrul delegat pentru buget,
Liviu Voinea

Ministrul delegat pentru dialog social,
Adriana Doina Pană
Cel mai recent răspuns: Cornel Vasile , Consilier juridic 10:11, 27 August 2013
daca societatea unde lucrez are cca 500 de salariati majoritatea necalificati cu 700 incadrare, va trebui act aditional la fiecare in parte?
Nu ... se face decizie colectiva de modificare a salariului.
de ce ? cum se justifica in fata inspectorilor itm de ex ca nu s-a incheiat act aditional?
Pentru ca asa prevede legea ...actul aditional inseamna acordul partilor , iar in cazul acesta modificarea intervine ca urmare a unui act normativ pentru care nu se cere acordul unui salariat.

art.17 (5) C.mun. : Orice modificare a unuia dintre elementele prevazute la alin. (3) in timpul executarii contractului individual de munca impune incheierea unui act aditional la contract, intr-un termen de 20 de zile lucratoare de la data aparitiei modificarii, cu exceptia situatiilor in care o asemenea modificare este prevazuta in mod expres de lege.
Care este termenul de transmitere a Revisal-ului cu modificarea salariului minim prin decizie ? 20 de zile lucratoare? Multumesc!

Alte discuții în legătură

Salariu mim ec 2013 ELENA2009 ELENA2009 Buna ziua, S-a publicat ceva in legatura cu salariu mim pe ecom pt. 2013? Trebuie sa fac o angajare cu 03.01.2013 si nu stiu ce salariu sa trec. Multumesc. (vezi toată discuția)
Coeficienti la salariul minim pe ec. de la 1 iulie 2013 alice53 alice53 Buna ziua, Se aplica coeficientii la salariul min pe ec. cu 1 iulie 2013 si cum se transmite in Revisal ? mai exact ce acte se intocmesc pt marirea ... (vezi toată discuția)
Salariu minim studii superioare (consilier juridic debutant) vali pintea vali pintea Sunt absolventa de drept promotia 2013 si la angajare la un privat mi s-a oferit doar minimul pe economie de 800 ron .Eu stiu ca pt studii superioare anul ... (vezi toată discuția)