NU.
Conform OUG 99/2006:
" Art. 111. - (1) Instituţia de credit este obligată să păstreze confidenţialitatea asupra tuturor faptelor, datelor şi informaţiilor referitoare la activitatea desfăşurată, precum şi asupra oricărui fapt, dată sau informaţie, aflate la dispoziţia sa, care privesc persoana, proprietatea, activitatea, afacerea, relaţiile personale sau de afaceri ale clienţilor ori informaţii referitoare la conturile clienţilor - solduri, rulaje, operaţiuni derulate -, la serviciile prestate sau la contractele încheiate cu clienţii.
(2) În înţelesul prezentului capitol se consideră client al unei instituţii de credit, orice persoană cu care, în desfăşurarea activităţilor prevăzute la art. 18 şi la art. 20, instituţia de credit a negociat o tranzacţie, chiar dacă respectiva tranzacţie nu s-a finalizat şi orice persoană care beneficiază de serviciile unei instituţii de credit, inclusiv persoanele care au beneficiat în trecut de serviciile unei instituţii de credit.
Art. 112. - (1) Orice persoană care exercită responsabilităţi de administrare şi/sau conducere ori care participă la activitatea unei instituţii de credit are obligaţia să păstreze confidenţialitatea asupra oricărui fapt, date sau informaţii la care se referă art. 111, de care a luat cunoştinţă în cursul exercitării responsabilităţilor ei în legătură cu instituţia de credit.
(2) Persoanele prevăzute la alin. (1) nu au dreptul de a folosi sau de a dezvălui nici în timpul activităţii şi nici după încetarea acesteia, fapte sau date care, dacă ar deveni publice, ar dăuna intereselor ori prestigiului unei instituţii de credit sau ale unui client al acesteia.
(3) Prevederile alin. (1) şi (2) se aplică şi persoanelor care obţin informaţii de natura celor arătate, din rapoarte ori alte documente ale instituţiei de credit.
__________
Art. 113. - (1) Obligaţia de păstrare a secretului profesional în domeniul bancar nu poate fi opusă unei autorităţi competente în exercitarea atribuţiilor sale de supraveghere la nivel individual sau, după caz, consolidat ori subconsolidat.
(2) Informaţii de natura secretului bancar pot fi furnizate, în măsura în care acestea sunt justificate de scopul pentru care sunt cerute ori furnizate, în următoarele situaţii:
a) la solicitarea titularului de cont sau a moştenitorilor acestuia, inclusiv a reprezentanţilor legali şi/sau statutari, ori cu acordul expres al acestora;
b) în cazurile în care instituţia de credit justifică un interes legitim;
c) la solicitarea scrisă a altor autorităţi sau instituţii ori din oficiu, dacă prin lege specială aceste autorităţi sau instituţii sunt îndrituite, în scopul îndeplinirii atribuţiilor lor specifice, să solicite şi/sau să primească astfel de informaţii şi sunt identificate clar informaţiile care pot fi furnizate de către instituţiile de credit în acest scop;
d) la solicitarea scrisă a soţului titularului de cont, atunci când face dovada că a introdus în instanţa o cerere de împărţire a bunurilor comune, sau la solicitarea instanţei;
e) la solicitarea instanţei, în scopul soluţionării diferitelor cauze deduse judecăţii;
f) la solicitarea executorului bancar, în scopul realizării executării silite, pentru existenţa conturilor debitorilor urmăriţi.
(3) În cererea scrisă adresată instituţiei de credit, conform alin. (2) lit. c), trebuie să se precizeze temeiul legal al solicitării de informaţii, identitatea clientului la care se referă informaţiile confidenţiale care se solicită, categoria informaţiilor solicitate şi scopul pentru care se solicită acestea.
(4) Personalul instituţiei de credit nu poate utiliza în folos personal sau în folosul altuia, direct ori indirect, informaţii confidenţiale de natura celor prevăzute la art. 111, pe care le deţine sau de care a luat cunoştinţă în orice mod.
__________
Art. 114. - Instituţiile de credit sunt obligate să furnizeze informaţii de natura secretului bancar, după începerea urmăririi penale împotriva unui client, la solicitarea scrisă a procurorului sau a instanţei judecătoreşti ori, după caz, a organelor de cercetare penală, cu autorizarea procurorului. "
Acestea sunt situatiile in care banca este obligata sa furnizeze informatii de natura secretului bancar, primaria nu poate primi astfel de informatii. Incalcarea acestor prevederi este considerata infractiune conform art.196 Cod penal.
Divulgarea secretului profesional
"Art. 196. - Divulgarea, fără drept, a unor date, de către acela căruia i-au fost încredinţate, sau de care a luat cunoştinţă în virtutea profesiei ori funcţiei, dacă fapta este de natură a aduce prejudicii unei persoane, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală. "