In societatea noastra se vor efectua concedieri colective si se va reorganiza activitatea. Putem desfiinta si acele locuri de munca (posturi) ocupate de salariati care momentan au CIM suspendat fiind in concediu medical sau suntem obligati sa le pastram in organigrama pana cand se vor intoarce titularii lor?
Unii juristi afirma ca art.60 alin.(1) conform caruia "Concedierea salariatilor nu poate fi dispusa" ....pe durata incapacitatii temporare de munca (lit.a), poate fi interpretat in sensul ca nu avem voie sa emitem decizia de concediere (adica sa dispunem concedierea), dar putem desfiinta postul celui aflat in concediu medical, ca urmare a reorganizarii activitatii, iar atunci cand salariatul se intoarce la munca, i se ofera alt post vacant, daca exista. Daca nu exista alt post vacant sau il refuza pe cel oferit, atunci il putem concedia.
Cu alte cuvinte, art.60 alin.(1), permite sa desfiintezi efectiv postul (ca urmare a reorganizarii) si interzice doar emiterea deciziei de concediere (prin folosirea sintagmei "nu poate fi dispusa")!
In concluzie, va rugam sa ne spuneti daca este legal sa procedam in acest mod: desfiintam postul acum, cu ocazia concedierii colective, dar nu emitem decizia de concediere decat atunci cand se intoarce la munca persoana aflata in concediu medical, crestere copil, etc.
Este corecta interpretarea dvs.. desfiintarea unui post se poate face in perioada concediului medical , dar concedierea isi va produce efectele dupa terminarea concediului medical.