Prescriptia unei datorii presupune ca, dupa trecerea unui anumite perioada de timp, debitorul nu mai poate fi obligat la plata restantei respective prin mijloace de constrangere garantate de stat. Practic, dreptul de actiune impotriva debitorului se prescrie, adica datornicul nu mai poate fi executat silit. Prin implinirea termenului de prescriptie, orice titlu executoriu isi pierde puterea executorie.
Prescrierea datoriilor este reglementata de Codul de Procedura Fiscala, in cazul datoriilor catre stat, si de Codul de Procedura Civila, atunci cand este vorba de alte datorii decat cele fiscale.
Pe de-o parte, Codul de procedura Civila stabileste, la articolul 405, alin. 1, ca termenul de prescriptie a dreptului de a cere executarea silita in materie civila sau comerciala, atunci cand este vorba de o obligatie baneasca, este de 3 ani.
Pe de alta parte, in ceea ce priveste datoriile catre stat, Codul de Procedura Fiscala este cel care stipuleaza la art. 130, alin. (1), ca dreptul de a cere executarea silita a creantelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani. Acelasi act normativ stabileste, totodata, ca termenul de prescriptie de 5 ani se aplica si creantelor provenind din amenzi contraventionale.