Speta: In mai 2009 s-a incheiat un contract de munc acu un cetatean strain - refugiat. Conform legii, angajatorul avea obligatia ca in termen de 10 zile sa anunte Oficiul roman de Imigrari. Neanuntarea in acest termen reprezinta contraventie.
Constatarea contraventiei se face de catre Oficiul roman de Imigrari in martie 2013 si se aplica o amenda angajatorului.
Este vorba de o contraventie continua in acest caz?
De cand curge termenul de prescriptie de 6 luni in acest caz?
Aplicarea sancţiunii contravenţionale se prescrie, conform art. 13 al.1 din OG 2/2001, întermen de 3 luni de la săvârşirea faptei ilicite. Conform alin. 4 al aceluiaşi articol prin reglementări speciale s-au prevăzut şi alte termene de prescripţie a aplicării sancţiunilor .
În conformitate cu prevederile alin.3 al art. 13 din OG 2/2001, când fapta a fost urmărităca infracţiune şi, ulterior, s-a stabilit că ea constituie contravenţie, prescripţia aplicăriisancţiunii nu curge pe tot timpul cât pricina s-a aflat în faţa organelor de urmărire penală sau ainstanţelor de judecată, dacă sesizarea s-a făcut înăuntrul termenului prevăzut în al. 1. Prescripţia operează totuşi, dacă sancţiunea nu a fost aplicată în termen de un an de la datasăvârşirii faptei.
Executarea sancţiunii se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenţiei precum şi, când este cazul, înştiinţarea de plată a amenzii nu au fost comunicate celui sancţionat în termen de o lună de la data aplicării sancţiunii
Intrebarea era daca aceasta contraventie poate fi considerata ca fiind continua - nedepunerea informarii in termenul de 10 zile - si atunci prescriptia curge de la data constatarii savrasirii faptei?
Exemplu: cim s-a incheiat la data de 01.05.2009. In termen de 10 zile - pana la data de 11.05.2009 - aveam obligatia sa depunem informarea cu privire la incheierea cim la ORI. Se depune aceasta informare in 01.03.2013. Cei de la ORI sanctioneaza angajatorul in data de 01.03.2013, la aproape 4 ani de la data savarsirii faptei!!!
Poate fi constestat procesul verbal pe motiv de prescriptie?