avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 850 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Dreptul muncii - contract de ... Neplata concediu medical firma in insolventa
Discuție deschisă în Dreptul muncii - contract de muncă, demisie, salariu şi altele

Neplata concediu medical firma in insolventa

Buna seara.

In 18.01. 2013 am fost internata in maternitate fiind gravida si am adus angajatorului un concediu medical, in 01.02.2013 am fost internata iar in maternitate si am prezentat concediu medical.Din data de 18.02.2013 sunt in concediu de risc maternal.Din 15.03.2013 sunt in concediu prenatal.In data de 31.01.2013 firma a intrat in procedura de insolventa.Eu personal si alti colegi din luna noiembrie nu am mai luat nici un ban,sunt foarte constienta ca daca merg la ITM nu voi rezolva nimic, in instanta voi castiga dar nu imi va plati drepturile.Cum sa procedez ca macar banii pe concediile medicale sa-i incasez?Multumesc anticipat.
Cel mai recent răspuns: Cornel Vasile , Consilier juridic 16:07, 3 Aprilie 2013
Alte solutii nu exista pentru neplata acelor drepturi ....

Pentru neplata concediilor medicale puteti sesiza Casa de Asigurari de Sanatate si nu ITM-ul , astfel:
OUG 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurãri sociale de sãnãtate prevede :
Art. 36 - (1) Calculul şi plata indemnizaţiilor prevãzute de prezenta ordonanţã de urgenţã se fac pe baza certificatului de concediu medical eliberat în condiţiile legii, care constituie document justificativ pentru platã.
(2) Certificatul de concediu medical se prezintã plãtitorului pânã cel mai târziu la data de 5 a lunii urmãtoare celei pentru care a fost acordat concediul.
(3) Plata indemnizaţiilor se face lunar de cãtre:
a) angajator, cel mai târziu odatã cu lichidarea drepturilor salariale pe luna respectivã, pentru asiguraţii prevãzuţi la art. 1 alin. (1) lit. A şi B;


Art. 47
...
(2) Constituie contravenţii urmãtoarele fapte, sãvârşite prin încãlcarea obligaţiilor prevãzute la art. 36 alin.(3):
a) refuzul nejustificat de platã a indemnizaţiilor;
........

Art. 48 - (1) Contravenţiile prevãzute la art. 47 se sancţioneazã dupã cum urmeazã:
a) cele prevãzute la alin. (1) şi (2), cu amendã de la 2.500 lei la 5.000 lei;
...

Art. 49. - Constatarea contravenţiilor prevãzute la art. 47 şi aplicarea amenzilor corespunzãtoare se fac de cãtre organele de control ale CNAS şi ale caselor de asigurãri de sãnãtate.

Puteti apela la Fondul de garantare a creantelor salariale. Din acest fond se asigura plata creantelor salariale ce rezulta din contractele individuale de munca si din contractele colective de munca incheiate de salariati cu angajatorii, impotriva carora au fost pronuntate hotariri judecatoresti definitive de deschidere a procedurii insolventei si fata de care a fost dispusa măsura ridicării, totale sau parţiale, a dreptului de administrare.

Gestionarea Fondului de garantare se face de Agenţia Naţionala pentru Ocuparea Forţei de Munca, prin agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene.

Stabilirea cuantumului creanţelor salariale cuvenite salariaţilor şi efectuarea plăţii acestora se realizează de agenţiile teritoriale, la cererea scrisă a administratorului sau lichidatorului angajatorului în stare de insolvenţă.
Multumesc de raspuns, dar am sunat la AJOFM si mi s-a raspuns ca din fondul de garantare se platesc DOAR salariile , NU si concediile medicale, exceptie facand cele cu cod de accident de munca.
Sa inteleg ca sunt la mana Casei de Sanatate care il va controla pe angajator si il va soma sa achite?In acest caz stiu sigur ca nu imi va plati aceste concedii.
Pentru plata concediului medical:
OUG 158/2005:
Art. 32. - (1) În cazul în care, potrivit legii, angajatorul îşi suspendã temporar activitatea sau activitatea acestuia înceteazã prin: divizare ori fuziune, dizolvare, reorganizare, lichidare, reorganizare judiciarã, lichidare judiciarã, faliment sau prin orice altã modalitate prevãzutã de lege, drepturile prevãzute la art. 2 alin.(1), care s-au nãscut anterior ivirii acestor situaţii, se achitã din bugetul Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate de cãtre casele de asigurãri de sãnãtate.
(2) Prevederile alin. (1) se aplicã şi în situaţia în care a expirat termenul pentru care a fost încheiat contractul individual de muncã, a expirat termenul pentru care a fost exercitatã funcţia publicã ori a expirat mandatul în baza cãruia a desfãşurat activitate în funcţii elective sau în funcţii numite în cadrul autoritãţii executive, legislative ori judecãtoreşti.
(3) Drepturile achitate în condiţiile prevãzute la alin. (1) urmeazã a fi recuperate de cãtre casele de asigurãri de sãnãtate de la angajator, dupã caz, conform legii.

Normele de aplicare a OUG 158/2005:
Art. 62. - În cazul în care, potrivit legii, angajatorul îşi suspendã temporar activitatea sau activitatea acestuia înceteazã prin: divizare ori fuziune, dizolvare, reorganizare, lichidare, reorganizare judiciarã, lichidare judiciarã, faliment sau prin orice altã modalitate prevãzutã de lege, drepturile prevãzute la art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 158/2005, care s-au nãscut anterior ivirii acestor situaţii, se achitã din bugetul Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate de cãtre casele de asigurãri de sãnãtate.

Art. 93. – (1) Drepturile la concedii şi indemnizaţii care s-au nãscut anterior situaţiei de încetare a activitãţii angajatorului sau înainte de expirarea termenului pentru care a fost încheiat contractul individual de muncã, contractul de administrare ori de management, a expirat termenul pentru care a fost exercitatã funcţia publicã ori a expirat mandatul în baza cãruia a desfãşurat activitate în funcţii elective sau în funcţii numite în cadrul autoritãţii executive, legislative ori judecãtoreşti se achitã din bugetul Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate.
(1.1) Plata indemnizaţiilor de asigurãri sociale de sãnãtate, pentru drepturile care s-au nãscut anterior situaţiilor prevãzute ia alin. (1), se efectueazã pânã la încetarea situaţiei care a determinat necesitatea eliberãrii de certificate medicale.

In acest sens, va puteti adresa direct Casei de Asigurari de Sanatate care o sa va plateasca certificatele medicale.


Daca nu se ia nicio masura nici de catre Casa de Sanatate, actionati angajatorul in instanta. Actiunea este scutita de taxe judiciare.
Actiunea in instanta nu este solutia .. .angajatorul este in insolventa.

Potrivit art.36 din Legea nr.85/2006, care se încadrează în dispoziţiile referitoare la tema în discuţie, de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale.

Alte discuții în legătură

Concediu medical neplatit (societate in insolventa) kivi kivi Firma la care am lucrat a intrat in insolventa si toti angajati au intrat in somaj.numai eu ramasem ca angajata find insarcinata si in concediu medical.am ... (vezi toată discuția)
Concediu medical dupa lichidare societate Ruslana1 Ruslana1 Buna ziua, As avea nevoie de o lamurire: sunt in concediu medical; in cazul in care societatea la care lucrez intra in lichidare, iar eu raman fara loc de ... (vezi toată discuția)
Dizolvare societate luci08 luci08 Buna ziua, Am o societate si doresc sa o dizolv, doar ca am o angajata care doar ce si-a inceput concediul prenatal, in maxim 40 de zile o sa-mi iasa ... (vezi toată discuția)