dupa cat timp pot redobandi inapoi permisul auto dupa o decizie ca aceasta.
fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă - prev. şi ped. de art.178 al. 2 Cod penal - cu aplic. art. 74, 76 lit.d C.P., art.320 ind.1 Cod procedură penală , la pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare. Face aplic.art.71 Cod penal raportat la art.64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal. În temeiul art.81 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 3 ani şi 10 luni. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, suspendă executarea pedepsei accesorii prev. de art. 71 Cod penal raportat la art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal. Potrivit art. 359 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal.
va multumesc
Art.116. - (1) Persoana al cărei permis de conducere a fost anulat ca urmare a rămânerii definitive a unei hotărâri judecătoreşti de condamnare pentru una dintre faptele prevăzute la art. 114 alin. (1) şi la art. 115 alin. (1) se poate prezenta la examen pentru obţinerea unui nou permis de conducere, pentru toate categoriile avute anterior, după caz, dacă a intervenit una din situaţiile următoare:
a) au trecut 6 luni de la data executării pedepsei amenzii penale sau a pedepsei în regim de privare de libertate ori la locul de muncă;
b) a trecut un an de la data graţierii pedepsei sau a rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei ori suspendarea executării pedepsei sub supraveghere;
c) a intervenit amnistia;
d) interzicerea dreptului de a exercita profesia sau ocupaţia de conducător de autovehicule, prevăzută la art.64 lit.c) din Codul penal, a expirat sau a fost revocată.
Redobandire permis
ionel89
Buna ziua .. dupa o condamnare finalizata in data de 27.01.2012, unde culpa a fost comuna, iar finalizarea spune:
\\"\\"fără antecedente penale, pentru ... (vezi toată discuția)