Doresc sa va intreb oare daca am fost filmat din spate in situatia in care nu dadeam prioritate pietonilor la trecere si pe conditii de ploaie abundenta, exista temeiuri juridice in baza carora pot contesta procesul verbal?
Motivele de contestare sunt prevăzute în conținutul art. 16 din O.G. 2 din 2001
Art. 16. - (1) Procesul-verbal de constatare a contraventiei va cuprinde in mod obligatoriu: data si locul unde este incheiat; numele, prenumele, calitatea si institutia din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupatia si locul de munca ale contravenientului; descrierea faptei contraventionale cu indicarea datei, orei si locului in care a fost savarsita, precum si aratarea tuturor imprejurarilor ce pot servi la aprecierea gravitatii faptei si la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabileste si se sanctioneaza contraventia; indicarea societatii de asigurari, in situatia in care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulatie; posibilitatea achitarii in termen de 48 de ore a jumatate din minimul amenzii prevazute de actul normativ, daca acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a caii de atac si organul la care se depune plangerea
si daca sunteti filmat din elicopter, avion, aerostat sau vapor incalcand regulile de circulatie nu aveti temei legal de contestare a procesului verbal daca fapta a fost constatata cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat sau mijloc tehnic omologat si verificat metrologic.
Amenda
germi
Ce se poate face in cazul in care s-a primit de la Pol. Comunitara 2 P.V :- parcare interzisa si patrunderea pe un sector de drum cu restricţie de tonaj ? ... (vezi toată discuția)