Avem și invitațiile semnate către aceștia, deci suntem acoperiți.
Eu zic că scrie și în Constituție că oricine are dreptul DOAR să participe la o întrunire, nu mai vorbesc de faptul că au fost invitați de mulți proprietari, sau că au legătură cu acest domeniu, al A.P.
Daca ati facut solicitare primarului si-a mandatat-o pe doamna consiliera sa participe din partea primariei e in regula. Daca doamna "consiliera independenta" a participat din partea nimanui nu e in regula.
S-a făcut o invitație oficială către Primărie (Biroul de Îndrumare A.P.), dar au refuzat, pe motivul pueril că n-au vrut să se interpreteze participarea lor. Dar scuza asta e ciudată, știind că tocmai ei pot controla activitatea Asociațiilor, chiar cea financiar-contabilă, conform art. 55 din Legea 320/2007. După numeroase sesizări că se încalcă grav legile, nu numai 230/2007, timp de 10 ani, Primăria nu a mișcat un deget să facă un control minim, să vadă că de 4 ani nu s-a mai organizat o Ad. Gen., care e obligatorie anual, că Președintele e și acum interimar, neales de Ad. Gen., după 90 zile de la vacantarea postului (vrem să-i punem în cârcă faptul că, legal el n-avea dreptul de semnătură, fiind ”plantat” aici de cine știe cine), că
Președintele și gașca lui au hotărât, cu de la ei putere, construcția unui nou sediu exact pe un drum public (gang de 50 ani), fără aprobarea proprietarilor, în urma unei obligatorii AD. GEN., cerându-ne bani pe construirea a 40 mp tuturor celor 460 proprietari, ceea ce e alt abuz grav !
Și mai sunt multe ilegalități, dar nu am timp aici să le arăt, tot ce vreau să concluzionez, la această A.P. s-au comis abuzuri și ilegalități cu știința Primăriei, și din cauza asta s-au ferit să vină la acea ședință a Ad. Gen., ca dracul de tămâie.
Astfel, s-a invitat de către proprietari acea Consilieră, repet: INDEPENDENTÃ, aleasă de vreo 10.000 de persoane (e și vecină cu asociația noastră), dar și acel șef al F.U.A.P.R, (cam ca Radu Opaină) DOAR SÃ ASISTE LA LEGALITATEA ACELEI ADUNÃRI GENERALE, știind că, de-acum fostul Președinte, vroia să se discute pe Ordinea de zi doar ce vroia grupul lui de presiune. După ce că el n-are calitate de Președinte ales de popor, plus că a încălcat legea prin neconvocarea timp de 4 ani, de AD. GEN. anuale obligatorii (ar trebui penalizat), acest așa-zis domn contestă hotărârea acelei Ad. Gen. convocate tot de el (forțat în sfârșit de Primărie), dar de la care a plecat ca un șobolan, părăsind ”corabia” în derivă, împreună cu grupul lui de presiune, majoritatea din fostul Comitet Executiv (abia atunci i-am văzut la față).
EU ZIC CÃ E LEGALÃ, STATUTARÃ ACEA ADUNARE GENERALÃ RECONVOCATÃ, CONTINUATÃ DE CEI RÃMAȘI PREZENȚI, CU TOATÃ DIVERSIUNEA CREATÃ DE FOȘTII CONDUCÃTORI. Ea a fost certificată și de polițistul de Proximitate, care a semnat P.-V.
Ce motivație ar avea să conteste acea AD. GEN. convocată de el, ca președinte interimar neales (ședință părăsită ulterior) ? Doar faptul că-i deranja prezența oficială a doi cetățeni care au legătură cu activitatea A.P. ? Au avut clar multe de ascuns, și de-asta au făcut ce-au făcut ! Art. 55 le cam dă dreptul celor din CLM chiar să-i controleze financiar-contabil !
Eram toți curioși, ce-ar fi făcut, i-ar fi luat de-o aripă pe fiecare, și le-ar fi dat un șut în fund, și asta în prezența Poliției, care ulterior ne-a semnat Procesul-Verbal de legalitate a Ad. Gen.?
Unde scrie în vreo lege că n-are dreptul cineva să asiste la vreo adunare de orice fel ?
Am văzut multe cazuri în care au fost Adunări Generale și cu prezența televiziunii și a presei scrise ... deci, unde ar fi ilegală prezența oricui acolo ?
P.S.
Noul Comitet Executiv și Președintele ales în 6.04.2006 am fost în audiență la Primar, care, inițial, ascultase doar ce aberase fostul președinte, și luase decizia de a face o altă AD. GEN. (pe principiul alegem, și iar alegem, până iese cine trebuie).
Văzând 11 oameni în audiență, cu Procesul-Verbal respectiv, a schimbat decizia în a le impune foștilor șefi să respecte legea, dacă e nevoie, și în justiție (asta a fost promisiunea, dar cam târziu, deja se face o lună, cu 1 mai și Paștele, zile libere).
Să sperăm că-i dezlipim odată de pe jilțuri pe mafioți, că de 10 ani au făcut ce-au vrut din cei 460 proprietari, 80 % pensionari, în cea mai scumpă Asociație din oraș (am făcut investigații, și asta am descoperit).
Se știe de ce nu vrea președintele să cedeze:
acel sediu al A.P., construit abuziv, fără acordul proprietarilor prin AD. GEN., ar vrea să-i rămână în proprietate. El locuiește chiar deasupra acelui sediu, având chiar tupeul să-și tragă cablu de curent din locuința lui, către sediu, plata curentului tot noi făcând-o, mai ales că acea construcție e încă provizorie, care a fost interzisă chiar prin Hotărâre Judecătorească, urmând ca și Executorul Judecătoresc să-i oblige să oprească folosirea spațiului, dar ei continuând să activeze acolo, sfidând și Justiția.