ART. 112^7 Baza impozabilă
(1) Baza impozabilă a impozitului pe veniturile microîntreprinderilor o constituie veniturile din orice sursă, din care se scad:
a) veniturile aferente costurilor stocurilor de produse;
b) veniturile aferente costurilor serviciilor în curs de execuţie;
c) veniturile din producţia de imobilizări corporale şi necorporale;
d) veniturile din subvenţii de exploatare;
e) veniturile din provizioane şi ajustări pentru depreciere sau pierdere de valoare;
f) veniturile rezultate din restituirea sau anularea unor dobânzi şi/sau penalităţi de întârziere, care au fost cheltuieli nedeductibile la calculul profitului impozabil ;
g) veniturile realizate din despăgubiri, de la societăţile de asigurare/reasigurare, pentru pagubele produse bunurilor de natura stocurilor sau a activelor corporale proprii.
(2) În cazul în care o microîntreprindere achiziţionează case de marcat, valoarea de achiziţie a acestora se deduce din baza impozabilă, în conformitate cu documentul justificativ, în trimestrul în care au fost puse în funcţiune, potrivit legii.
Norme metodologice
ART. 112^7
14. Baza impozabilă asupra căreia se aplică cota de 3% este reprezentată de totalul veniturilor trimestriale care sunt înregistrate în creditul conturilor din clasa a 7-a «Conturi de venituri», cu excepţia celor înregistrate în:
- Veniturile aferente costurilor stocurilor de produse;
- Veniturile aferente costurilor serviciilor în curs de execuţie;
- Veniturile din producţia de imobilizări corporale și necorporale;
- Veniturile din subvenţii de exploatare;
- Veniturile din provizioane și ajustări pentru depreciere sau pierdere de valoare ;
- Veniturile rezultate din restituirea sau anularea unor dobânzi și/sau penalităţi de întârziere, care au fost cheltuieli nedeductibile la calculul profitului impozabil;
- Veniturile realizate din despăgubiri, de la societăţile de asigurare/reasigurare, pentru pagubele produse bunurilor denatura stocurilor sau a activelor corporale proprii.
15. Microîntreprinderile care își încetează existenţa în urma unei operaţiuni de reorganizare sau de lichidare, potrivit legii, și care pe parcursul perioadei de funcţionare au fost și plătitoare de impozit pe profit, la calculul impozitului pe veniturile microîntreprinderilor, nu includ în baza impozabilă: rezervele constituite din profitul net, rezervele constituite din diferenţe de curs favorabil aferente capitalului social în devize sau disponibilului în devize, precum și sumele aferente unor reduceri ale cotei de impozit pe profit, repartizate ca surse proprii de finanţare, potrivit legii, care au fost constituite în perioada în care au fost plătitoare de impozit pe profit.
Microîntreprinderile care își încetează existenţa în urma unei operaţiuni de reorganizare sau de lichidare, potrivit legii, și care pe parcursul perioadei de funcţionare au fost și plătitoare de impozit pe profit includ în baza impozabilă și rezervele reprezentând surplusul realizat din rezerve din reevaluarea mijloacelor fixe, inclusiv a terenurilor, care au fost deduse la calculul profitului impozabil și nu au fost impozitate în perioada în care au fost plătitoare de impozit pe profit.
16. În cazul în care se achiziţionează case de marcat, din baza impozabilă se scade valoarea caselor de marcat, în conformitate cu documentul justificativ, în luna punerii în funcţiune. Punerea în funcţiune se face potrivit prevederilor legale.
~ final discuție ~