Buna ziua!
As dori sa aflu ce anume prevede amenda penala in cazul in care aceasta sanctiune a fost acordata de catre instanta ca solutie intr-un caz de accident rutier.
Imi va fi anulat permisul de conducere, sau amenda va fi singura sanctiune?
Multumesc!
oug195
Art.116. - (1) Persoana al cărei permis de conducere a fost anulat ca urmare a rămânerii definitive a unei hotărâri judecătoreşti de condamnare pentru una dintre faptele prevăzute la art. 114 alin. (1) şi la art. 115 alin. (1) se poate prezenta la examen pentru obţinerea unui nou permis de conducere, pentru toate categoriile avute anterior, după caz, dacă a intervenit una din situaţiile următoare:
a) au trecut 6 luni de la data executării pedepsei amenzii penale sau a pedepsei în regim de privare de libertate ori la locul de muncă;
b) a trecut un an de la data graţierii pedepsei sau a rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei ori suspendarea executării pedepsei sub supraveghere;
c) a intervenit amnistia;
d) interzicerea dreptului de a exercita profesia sau ocupaţia de conducător de autovehicule, prevăzută la art.64 lit.c) din Codul penal, a expirat sau a fost revocată.
(2) Persoana căreia i-a fost anulat permisul de conducere, înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, ca urmare a săvârşirii, într-un interval de 6 luni de la restituirea permisului de conducere, a unei fapte care atrăgea suspendarea exercitării dreptului de a conduce, se poate prezenta la examen în vederea obţinerii unui nou permis de conducere, fără a fi necesară trecerea vreunui termen de la data aplicării măsurii administrative.
(3) Pentru prezentarea la examen în vederea obţinerii unui nou permis de conducere, persoana aflată într-una din situaţiile prevăzute la alin.(1) şi (2) trebuie să facă dovada că:
a) este aptă din punct de vedere medical;
b) nu a fost condamnată prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă pentru una dintre infracţiunile prevăzute la art.24 alin.(6), cu excepţia cazurilor în care a intervenit una din situaţiile prevăzute la alin.(1).
permisul se anuleaza ca urmare a hotararii judecatoresti definitive pentru una dintre faptele prevăzute la art. 114 alin. (1) şi la art. 115 alin. (1)
Art.114. - (1) Anularea permisului de conducere se dispune în următoarele cazuri:
a) titularul permisului de conducere a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă pentru o infracţiune care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea corporală a unei persoane, săvârşită ca urmare a nerespectării regulilor de circulaţie;
b) titularul permisului de conducere a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă pentru infracţiunile prevăzute la art.85, art.86 alin.(2), art.87 alin.(1), (2), (4) şi (5), art.89 alin.(1) şi (2), art.90 alin. (1) şi art.92 alin.(3);
c) abrogat
d) titularului permisului de conducere i s-a aplicat, printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării profesiei sau ocupaţiei de conducător de vehicule, prevăzută la art.64 lit.c) din Codul penal;
e) permisul de conducere a fost obţinut cu încălcarea normelor legale, situaţie constatată de instanţa competentă;
f) permisul de conducere a fost obţinut în perioada în care titularul era cercetat sau judecat în cadrul unui proces penal pentru săvârşirea unei infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, atunci când acesta a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă.
(2) Permisul de conducere se anulează şi în cazul în care titularul acestuia a decedat.