Buna ziua.Vreau sa divortez prin instanta prin acordul partilor si as vrea sa stiu daca odata cu divortul se poate lichida si regimul matrimonial si daca da cum se procedeaza.Va multumesc.Bunurile comune le-am impartit de comun acord dar sotul vrea un act legal din care sa reiasa aceasta invoiala ca sa fie sigur ca nu ii voi cere in viitor alte bunuri,ce trebuie facut?Nu dorim actiune de partaj in instanta.
Prin desfacerea casatoriei inceteaza si regimul matrimonial. Daca apoi doriti sa va recasatoriti inainte de oficierea casatoriei aveti posibilitatea incheierii unei conventii matrimonial prin care va puteti alege unul din cele trei regimuri matrimoniale. Acesta nu poate fi schimbat la mai Putin de un an de la incheierea Conventiei matrimoniale. Conventia matrimoniala este un act autentic.
In cererea de divort consensual puteti introduce si cererea de partaj voluntar aratand modul in care doriti sa impartiti bunurile. In felul acesta printr-un sigur proces rezolvati tot.
Daca nu vreti sa faceti si partajul odata cu divortul il puteti face ulterior la notar sau la mediator.
Va atentionez ca, daca intre bunurile pe care vreti sa le impartiti se afla si imobile, partajul trebuie facut de notar sau instanta, pentru ca fara un act autentic nu va puteti intabula imobilul.
Puteti face partajul la notar. Veti trece bunurile pe care le-ati impartit deja si veti declara la final ca nu mai sunt bunuri de impartit si nici pretentii pecuniare de la celalalt.
Ca sa nu platiti taxe si pentru bunurile impartite, puteti da doar declaratia.