Legea 53/2003 vs. Legea 319/2006 (cu normele de aplicare aprobate prin HG 1425/2006) si Legea 306/2006 (cu OMAI 712/2005) - Instruirea lucratorilor in domeniul ssm, psi/ situatii de urgenta.
LEGEA 53/2003 (Codul Muncii):
“Art. 105. - (1) Contractul individual de munca cu timp partial cuprinde, in afara elementelor prevazute la art. 17 alin. (3), urmatoarele:
a) durata muncii si repartizarea programului de lucru;
b) conditiile in care se poate modifica programul de lucru;
c) interdictia de a efectua ore suplimentare, cu exceptia cazurilor de forta majora sau pentru alte lucrari urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori inlaturarii consecintelor acestora.
(2) In situatia in care intr-un contract individual de munca cu timp partial nu sunt precizate elementele prevazute la alin. (1), contractul se considera a fi incheiat pentru norma intreaga.”
LEGEA 319/2006:
“Art. 21. - (2) Instruirea prevazuta la art. 20 alin. (1) si (2) trebuie sa se realizeze in timpul programului de lucru. “
NORME METODOLOGICE DE APLICARE A LEGII 319/2006, APROBATE PRIN HG 1425/2006 :
:”ART. 76 - (1) Instruirea lucratorilor in domeniul securitatii si sanatatii in munca la nivelul intreprinderii si/sau al unitatii se efectueaza in timpul programului de lucru.
(2) Perioada in care se desfasoara instruirea prevazuta la alin. (1) este considerata timp de munca.”
“Art. 87. -(2) Angajatorul stabileste prin instructiuni proprii durata instruirii introductiv-generale; aceasta nu va fi mai mica de 8 ore.
“Art. 92. -(2) Durata instruirii la locul de munca nu va fi mai mica de 8 ore si se stabileste prin instructiuni proprii de catre conducatorul locului de munca respectiv, impreuna cu:
a) angajatorul care si-a asumat atributiile din domeniul securitatii si sanatatii in munca; sau
b) lucratorul desemnat; sau
c) un lucrator al serviciului intern de prevenire si protectie; sau
d) serviciul extern de prevenire si protectie.”
Ce facem in cazul programului de lucru de 1 (una) ora /zi?
Legea 319/2006 nu prevede in mod expres durata instruirii ,in schimb acest aspect apare in norme , aprobate prin hotarare a guvernului.
Mai mult, o problema asemanatoare dar, mai grava,exista si la situatiile de urgenta unde , durata instruirii este reglementata prin ordin al ministrului (OMAI 712/2005) si nicidecum prin lege.
Din punctul meu de vedere ,atat normele, aprobate prin h.g.,cat si ordinul unui ministru, nu pot modifica o lege (L 53/2003).
Codul muncii nu prevede posibilitatea incheierii unui CIM cu durata de 1 ora/ zi.
Nu exista nicio contradictie intre codul muncii si legislatia referitoare la ssm si respectiv psi.
Instruirea se efectueaza cu respectarea prevederilor din documentele legislative care reglementeaza expres activitatea de ssm si respectiv activitatea de psi/ situatii de urgenta.
Codul muncii mentioneaza la general modalitatea de instruire a lucratorilor.
-art. 180 al.(1) Angajatorul are obligația să organizeze instruirea angajaților săi în domeniul securității și sănătății în muncă.
al.(2) Instruirea se realizează periodic, prin modalități specifice stabilite de comun acord de către angajator împreună cu comitetul de securitate și sănătate în muncă și cu sindicatul sau,
după caz, cu reprezentanții salariaților.
al.(3) Instruirea prevăzută la alin. (2) se realizează obligatoriu în cazul noilor angajați, al celor care își schimbă locul de muncă sau felul muncii și al celor care își reiau activitatea după o
întrerupere mai mare de 6 luni. În toate aceste cazuri instruirea se efectuează înainte de începerea efectivă a activității.
al.(4) Instruirea este obligatorie și în situația în care intervin modificări ale legislației în domeniu.
" Nu exista nicio contradictie intre codul muncii si legislatia referitoare la ssm si respectiv psi.
Instruirea se efectueaza cu respectarea prevederilor din documentele legislative care reglementeaza expres activitatea de ssm si respectiv activitatea de psi/ situatii de urgenta."
Angajat cu timp partial de lucru 1 ora /zi
Ziua 1 = 8 ore ssm; (reglementat prin NM -aprobate prin HG 1425/2006- aplicare L319 ;
Ziua 2= 8 ore SU ; (reglementat prin OMAI 712/2005)
Ziua 3 = 8 ore ssm la locul de munca (reglementat prin NM -aprobate prin HG 1425/2006- aplicare L319 ;
Ziua 4= 8 ore SU la locul de munca (reglementat prin OMAI 712/2005);
Total ore = 32
Luna are maxim 23 ore;
Diferenta de 9 ore reprezinta ore suplimentare , fara a mai lua in calcul si orele de productie .
In acest sens , se incalca art.105 alin.1 lit.c) din Legea 53/2003 (Codul Muncii) ?
POPA GHEORGHE
Specialist in domeniul Securitatii si Sanatatii in Munca
Potrivit modelului cadrul al contractului individual de munca aprobat prin OMMSS nr.64/ 2003, modificat prin OMMSS nr. 76/ 2003, la momentul aparitiei ordinului, la art. 101 alin. (1) din Codul muncii se stabilea o limita minima de 2 ore fara ca, ulterior, modelul sa fie modificat in concordanta cu prevederile Codului muncii asa cum ar fi trebuit.
In prezent, in modelul cadru al contractului individual de munca, modificat prin OMMFS nr. 1616/ 2011, nu mai exista o limita minima de 2 ore.
In contractul individual de munca se poate mentiona numarul total de ore pe luna.
In actele legislative care reglementeaza activitatea de ssm si respectiv psi/ situatii de urgenta nu sunt alte precizari in privinta duratei instruirii lucratorilor.
Modelul-cadru la care va referiti nu este un model obligatoriu, partile il pot adapta situatiei proprii, sustinerea ca nu se poate incheia un c.i.m. cu 1 ora/zi nu mai este de actualitate de mult timp.
Prin OUG nr. 55/2006 a fost înlăturată limitarea de minimum 2 ore/zilnic sau 10 ore pe săptămână, care greva contractul individual de muncă.