buna ziua. am acelasi loc e munca de 2 ani si jumatate.pe cartea de munca am salariu minim pe economie dar in mana iau 1200, iar de cand am ramas insarcinata seful meu a inceput sa imi dea ceea ce este pe contract chiar daca mi-am respectat programul normal de munca si atributiile aferente.am vreo sansa sa dovedesc ca luam un alt salariu?pot face ceva?multumesc frumos
Dovada primirii drepturilor salariale o constituie semnătura pe statul de plată, iar în cazul plăţii prin virament bancar, orice alte documente care demonstrează efectuarea plăţii.
Art. 168 C.mun.
(1) Plata salariului se dovedeşte prin semnarea statelor de plată, precum şi prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plăţii către salariatul îndreptăţit.
(2) Statele de plată, precum şi celelalte documente justificative se păstrează şi se arhivează de către angajator în aceleaşi condiţii şi termene ca în cazul actelor contabile, conform legii.
E inutil sa dovediti la ITM acest lucru. Ar trebui dovedit la ANAF(finante) sau la SIF(investig fraudelor-politie).
De asemenea ii puteti actiona in instanta.
Puteti folosi orice mijloace de proba doriti (martori, documente..).
Documentul de plata este statul de plata, dovada platii salariului facandu-se potrivit art. 168 Codul muncii ”prin semnarea statelor de plata, precum si prin orice alte documente justificative care demonstreaza efectuarea platii catre salariatul indreptatit”.
Obligatia intocmirii statului de plata revine angajatorului, dar in speta acesta nu a respectat intocmai obligatia care-i revenea, astfel ca s-a avut in vedere ca in materia dreptului muncii numai inscrisurile constituie mijloace de proba, nu si martorii, spre deosebire de dreptul comun, conform principiului specialia generalibus derogant.
- Curtea de Apel Craiova, Sectia civilia a II-a, pentru conflicte de munca si asigurari sociale, Decizia nr. 1991/2011/21 -
Inainte sa mergeti la..ITM , ANAF..sau diverse institutii, dvs. ati incercat sa aflati de ce a procedat asa..?? L-ati intrebat pe seful dvs. de ce va plateste mai putin ? Daca faptul ca sunteti insarcinata are vreo legatura ? Poate e doar o presupunere , sau o neantelegere . Lucrurile sunt mai usor de rezolvat din interior, decat din exterior. Si relatia dvs, si a colegilor de munca cu angajatorul ar fi mai buna, decat daca il reclamati , sau ii puneti pe colegii dvs.martori, sau parte in conflicul dvs. Incercati sa va rezolvati problema amiabil .
Legislatie munca
Nicoleta2018
Buna ziua,am si eu o intrebare,daca ma puteti ajuta:
Lucrez la o statie peco,in anul 2017,nu am avut concediu de odihna,pe motivul ca nu a fost personal si nu ... (vezi toată discuția)