In respectarea procedurii de informare privind medierea, mediatorul trebuie sa acopere urmatoarele elemente obligatorii: drepturile si obligatiile partilor, rolul mediatorului, avantajele medierii si efectele juridice ale acordului de mediere, conform regulamentului de aplicare unitara a legii nr.192/2006. Din acest punct de vedere, institutia medierii beneficiaza in continuare de promovarea facuta acum si de alte categorii profesionale (avocat, notar, consilier juridic, etc)
Art. 29
(1) Mediatorul are obligatia sa dea orice explicatii partilor cu privire la activitatea de mediere, pentru ca acestea sa inteleaga scopul, limitele si efectele medierii, in special asupra raporturilor ce constituie obiectul conflictului.
Mediatorii nu fac referiri generale si teoretice cu privire la mediere, ci informeaza partile cu privire la obiectul conflictului concret. In concluzie, daca informarea se face aplicata la speta data, asta inseamna ca avocatul mediator intra in posesia unor informatii care il fac incompatibil (incalcarea principiilor fundamentale ale medierii: confidentialitate, neutralitate, impartialitate) in a reprezenta in instanta partea care la investit cu cererea de deschidere a procedurii de informare. Practica instantelor privind informarea facuta de avocatul care nu este si mediator este in formare, dar recomandarea CSM este ca informarea sa se faca tinand cont de circumstantele concrete ale pricinii, ceea ce ar insemna ca avocatul care face informarea sa nu isi mai poata reprezenta clientul in instanta...dar ramane de vazut.
Art. 36
Mediatorul nu poate reprezenta sau asista vreuna din parti intr-o procedura judiciara sau arbitrala, avand ca obiect conflictul supus medierii.
Toate categoriile profesionale care pot face informarea conform legii, trebuie sa emita dupa caz procesul-verbal ori certificatul de informare, inscrisuri care trebuie sa contina elementele obligatorii cerute de instante.
Daca avocatul poate explica cine castiga si cine pierde procesul...
Dasca avocatul are asemenea viziuni...
E clar ca daca stie cina castiga si cine pierde...nu mai conteaza nimic...
E adevarat ca intr-un proces poate castiga si cel care habar nu are si nu spera ca poate castiga dar...este ceva complicat...
Si tot avocatul le stie...
In momentul in care avocatul vorbeste cu toti si nu se inteleg s-a terminat cu instanta...
Se termina si cu orice mediere.
Adica avocatul ii poate apara pe toti si 100 daca ar fi, dar numai daca se inteleg pe deplin...
Sau daca se inteleg, dar nu au inteles iarasi pot aparea probleme...
Ca oamenii adesea nu inteleg nici daca se crede ca au inteles...
Acesta este insa un caz mai complicat...
Dincolo de argumentele pro si contra pe subiect eu am o nedumerire..... de ce un avocat ar dori sa pericliteze procesul unui client facand o sedinta de informare gratuita care poate ridica semne de intrebare mai tarziu?
Cum se va recomanda paratului?... Sunt avocatul x, reprezint pe cel care va da in judecata si va invit sa va informez asupra medierii?
sau... sunt avocatul x, impartial pentru moment dar numai pana la sfarsitul sedintei de informare asupra medierii.