Legea nr.275/2006:
ART. 68
Felurile recompenselor
(1) Persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate, care au o bună conduită şi au dovedit stăruinţă în muncă sau în cadrul activităţilor educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, al instruirii şcolare şi al formării profesionale, li se pot acorda următoarele recompense:
a) încredinţarea unei responsabilităţi în cadrul activităţilor prevăzute în art. 64;
b) ridicarea unei sancţiuni disciplinare aplicate anterior;
c) suplimentarea drepturilor la pachete şi vizite;
d) acordarea de premii constând în materiale pentru activităţi ocupaţionale;
e) permisiunea de ieşire din penitenciar pentru o zi, dar nu mai mult de 15 zile pe an;
f) permisiunea de ieşire din penitenciar pe o durată de cel mult 5 zile, dar nu mai mult de 25 de zile pe an;
g) permisiunea de ieşire din penitenciar pe o durată de cel mult 10 zile, dar nu mai mult de 30 de zile pe an.
ART. 69
Permisiunea de ieşire din penitenciar
(1) Permisiunea de ieşire din penitenciar poate fi acordată în condiţiile art. 68 în următoarele cazuri:
a) prezentarea persoanei condamnate în vederea ocupării unui loc de muncă după punerea în libertate;
b) susţinerea unui examen de către persoana condamnată;
c) menţinerea relaţiilor de familie ale persoanei condamnate;
d) pregătirea reintegrării sociale a persoanei condamnate;
e) participarea persoanei condamnate la înhumarea soţului/soţiei, unui copil, părinte, frate/soră sau bunic.
(2) Permisiunea de ieşire din penitenciar pe durata unei zile, pentru cazurile prevăzute în alin. (1) lit. a) - d), se poate acorda persoanelor condamnate care execută pedepse privative de libertate în regim închis.
(3) Permisiunea de ieşire din penitenciar pe o durată de cel mult 5 zile, pentru cazurile prevăzute în alin. (1) lit. a) - d), se poate acorda persoanelor condamnate care execută pedepse privative de libertate în regim semideschis.
(4) Permisiunea de ieşire din penitenciar pe o durată de cel mult 10 zile, pentru cazurile prevăzute în alin. (1) lit. a) - d), se poate acorda persoanelor condamnate care execută pedepse privative de libertate în regim deschis.
(5) Permisiunea de ieşire din penitenciar, pentru cazul prevăzut în alin. (1) lit. e), poate fi acordată pe o durată de cel mult 5 zile tuturor persoanelor condamnate, indiferent de regimul de executare, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 68 alin. (1).