Fara indoiala, un om fara cunostinte de drept poate interpreta gresit o hotarare a instantei dandu-i solutiei un alt sens decat cel real.
Argument 1 - Legea 313/1879 nu se refera decat la imprumuturile civile. Nu am pretentia sa cunoasteti interpretarea teleologica a acestei legi, ea e venita sa interzica expres camata in imprumuturile civile.
Fara indoiala, nu v-ati obosit sa cititi vreodata legea 313/1879.
Va redau eu textul aici :
LEGE
pentru anularea clausei penale din ore-cari contracte şi pentru
adaosul unui aliniat la art. 1089 din codul civil
Art. 1. - Clausa penală, aflată în contracte de împrumuturi sau de prestaţiuni în natură, este şi va remânea anulată, oricare va fi data actului a cărui esecutare se cere, însă numai decă termenul esigibilităţei creanţei va cădea în urma promulgărei acestei legi.
Judecătorul, în cas de împrumut, va putea condamna numai la plata dobendei prevedută de art. 1589 din codul civil, sau, în cas de alte obligaţiuni, la daune-interese, conform art. 1084 din codul civil.
Art. 2. - Decă clausa penală nu va fi stipulată direct, ci va fi deghisată sub uă altă formă, sau va resulta din condiţiunile actului, judecătorul va apreţia şi va putea anula din contract aceea ce ar avea caracterul de clausă penală, putend aplica, după casuri, art. 1589 sau art. 1084 din codul civil.
Art. 3. - La art. 1089 din Codul Civil se adaogă următorul aliniat:
"Clausa prin care, de mai 'nainte şi în momentul formărei unei convenţiuni alta de cât uă convenţiune comercială, se va stipula dobendă la dobendile datorite pentru un an, sau pentru mai puţin ori mai mult de un an, sau la alte venituri viitore, se va declara nulă".
Este astfel evident ca legea se refera la imprumuturile civile. Explicatia este simpla : prin aceasta lege se modifica codul civil si se precizeaza in art. 1089 din Codul civil ca aceasta clauza penala este nula doar in contractele, altele decat cele comerciale. Este evident pentru oricine ca legea 313/1879 nu se refera la contractele comerciale.
Argument 2 : exista prevedere legala expresa privind dobanda penalizatoare , vezi art. 1 alin 3 si art. 3 din OG 13/2013
Argument 3: ICCJ , in Decizia XI /24.10.2005 stabileste expres :
Ca urmare, prevederile art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 9/2000, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 356/2002, potrivit cărora "părţile sunt libere să stabilească, în convenţii, rata dobânzii pentru întârzierea la plata unei obligaţii băneşti", nu îngăduie decât practicarea de dobânzi limitate în raporturile civile, conform prevederilor art. 5 alin. 1 din aceeaşi lege, la posibilitatea de a depăşi dobânda legală cu cel mult 50% pe an.
Rezultă deci că nu există temei legal care să permită stabilirea, în cadrul raporturilor civile, a altor dobânzi decât a celor convenite prin contract, al căror cuantum nu poate depăşi dobânda legală decât cu cel mult 50% pe an, sau de sancţiuni constând în penalităţi de întârziere.
Considerentele hotararii, fac parte integranta din solutia Instantei si ne ajuta sa interpretam in mod corect solutia.
Nu exista nicio indoiala, Decizia XI/2005, se refera DOAR la contractele de imprumut civila.
Argument 4: o speta care stabileste clar
raporturile obligaționale intervenite între părți sunt de natură comercială și nicidecum civilă iar în materie comercială primează principiul libertății de voință a părților,astfel că se aplică dobânda pieții și nicidecum criteriile de determinare a dobânzii legale stabilite prin 0.nr.2/2000 aprobată prin Legea nr.356/2002,iar Decizia XI/24.10.2005 instanței supreme precum si disp. Legii nr.313/1879 vizează în mod exclusiv sfera raporturilor civile.
[ link extern ]
Daca Decizia XI/2005 s-ar fi dat si pt contractele comerciale, CA nu ar fi putut solutiona in sens contrar speta de mai sus, deoarece, in temeiul art. 330^7 Cod pr civila dezlegarile date de ICCJ in recursurile in interesul legii SUNT OBLIGATORII.