sunt pensionar M.A.I. si doresc sa obtin un atestat ,,agent de securitate". am absolvit scoala miltara de ofiteri activi si am activat peste 20 de ani ca ofiter in arma Graniceri si la Politia de frontiera. Ce demersuri trebuie sa fac si unde pt. a obtine un certificat de competente profesionale in baza caruia sa mi se elibereze acest atestat
Sunt exceptate de la obligaţia obţinerii certificatului de absolvire a cursului de calificare profesională persoanele care deţin un certificat de competenţe profesionale, dobândit potrivit legii, şi care fac dovada că au avut calitatea de poliţist sau cadru militar ori au avut, pentru o perioadă de cel puţin un an, calitatea de soldat sau gradat voluntar.
Adresati-va Inspectoratului de Poliţie Judeţean în raza căruia aveti domiciliul sau reşedinţa.
De regula, Organizatorul cursului de calificare va solicita eliberarea atestatelor Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti sau, după caz, Inspectoratului de Poliţie Judeţean în raza căruia persoana îşi are domiciliul sau reşedinţa prezentând urmatoarele documente:
1. Cerere de eliberare a atestatelor.
2. Tabel nominal pe suport de hârtie şi magnetic cu datele de stare civilă ale absolvenţilor.
3. CERTIFICATUL DE CALIFICARE PROFESIONALA IN ORIGINAL
4. copie dupa procesul verbal incheiat de comisia de examinare
5. copie dupa actele de identitate ale absolventilor.
6. Documente din care rezulta ca absolventii sunt apti medical pentru exercitarea functiei, eliberate de unitati autorizate in profilul medicina muncii.
7. Cazier judiciar in original, in cazul in care perioada de valabilitate a certificatului de calificare a expirat (peste 6 luni)
cu tot respectul...nu ati raspuns intrebarii pe am adresat-o. Mai in detaliu-sunt interesat ce ,,institutie abilitata" (asa cum prevede legea) are competenta de a elibera ,,certificate de competente profesionale"...necesare pt. obtinerea atestatelor ,,agent de securitate" si ce documente sunt necesare pt. obtinerea unui ,,certificat" , nu a unui ,,atestat"
HG 301/2012:
ART. 43
Certificatul de competente profesionale prevazut la art. 41 alin. (5) din Lege se obtine la cerere si este eliberat de centrele de evaluare a competentelor profesionale autorizate conform legii si cuprinde intreaga arie ocupationala.