Buna ziua,
DA, poate solicita acest test avand in vedere tagada paternitatii.
Gabriel Klein Kiritescu
Eu nu am convingerea că ar fi incidentă acțiunea în tăgada paternității, în speță fiind vorba despre o recunoaștere voluntară de paternitate. Așa fiind, recunoașterea de paternitate, atât conform legislației vechi ( codul familiei, în prezent abrogat), cât și conform Noului cod civil, este irevocabilă .
Chiar dacă ar avea loc o contestare a recunoașterii de paternitate, și nu o tăgăduire a paternității, fiindcă, așa cum opinez, nu poate fi admisă , recunoașterea de paternitate are caracter irevocabil .
Ar fi interesant cum ar fi soluționată o astfel de cerere. Da, sigur că testul ADN ar putea fi efectuat, dacă și mama minorului este de acord. Legal însă, nu am convingerea că se va proceda la ruperea legăturii de filiație dintre copil și tată.
Potrivit art. 420 alin. 1 C.Civ. Recunoasterea care nu corespunde adevărului poate fi contestată oricând si de orice persoană interesată. Testul ADN duce la stabilirea adevarului, nu?
Aceasta nu este tagada a paternitatii?
Gabriel Klein Kiritescu
Conestarea recunoasterii paternitatii vizeaza nasterea unui copil nascut intr-o relatie de concubinaj.( actiunea este imprescriptibila si poate fi exercitata de orice persoana care justifica un interes ).
Tagada de paternitate are ca obiect contestarea paternitatii unui copil nascut in timpul casatoriei.
Art. 420
Contestarea recunoaşterii de filiaţie
(1) Recunoaşterea care nu corespunde adevărului poate fi contestată oricând şi de orice persoană interesată.
(2) Dacă recunoaşterea este contestată de celălalt părinte, de copilul recunoscut sau de descendenţii acestuia, dovada filiaţiei este în sarcina autorului recunoaşterii sau a moştenitorilor săi.
Acţiunea în tăgada paternităţii
(1) Acţiunea în tăgada paternităţii poate fi pornită de soţul mamei, de mamă, de tatăl biologic, precum şi de copil. Ea poate fi pornită sau, după caz, continuată şi de moştenitorii acestora, în condiţiile legii.
(2) Acţiunea se introduce de către soţul mamei împotriva copilului; când acesta este decedat, acţiunea se porneşte împotriva mamei sale şi, dacă este cazul, a altor moştenitori ai săi.
Sunt aplicabile, in speta, dispozitiile nromative in vigoare de la data nasterii copilului.
Normele juridice de mai sus au fost explicitate in vederea efectuarii distinctiei intre cele doua institutii.
Succes.
Desigur, depinde ceea ce dorește tatăl, fiindcă, dacă dorește revocarea recunoașterii aceasta nu ar fi posibilă, întrucât legea se opune acestei acțiuni, însă contestarea paternității pentru că nu ar corespunde adevărului i/ar putea fi recunoscută inclusiv tatălui , dacă s/ar prevala de o recunoaștere făcută din eroare sau cu vicierea consimțământuluii ( dol, violență) și ar face această dovadă.Ar trebui să se probeze faptul că nu există legătură de filiație, iar testarea ADN ar putea fi cea mai relevantă.
Pare simplu , invocând textul de lege, însă, practic, rămâne de văzut.