Buna seara
Am o sentinta penala de condamnare 1 an cu suspendare pt conducere sub influenta alcoolului.
In acea sentinta nu este mentionat absolut nimic referitor la dreptul meu de a conduce.
Sentinta a ramas definitiva in octombrie dar permisul mi-a fost retinut in mai si nu am avut drept de circulatie pana acum
Am facut o cerere sa dau examenul in decembrie adica la 7 luni de cand mi-a fost luat permisul dar la 3 luni de la sentinta
Permisul mi-a fost anulat.
Maine am o audienta la comandantul politiei!
Credeti ca am sanse sa dau examenul in decembrie?
Puteti sa-mi dati niste sfaturi referitor la ce art din lege pot folosi in scopul convingerii politiei sa-mi aprobe examenul?
Va multumesc anticipat!
ART. 116 OUG 195/2002 (1) Persoana al cărei permis de conducere a fost anulat ca urmare a rămânerii definitive a unei hotărâri judecătoreşti de condamnare pentru una dintre faptele prevăzute la art. 114 alin. (1) şi la art. 115 alin. (1) se poate prezenta la examen pentru obţinerea unui nou permis de conducere, pentru toate categoriile avute anterior, după caz, dacă a intervenit una dintre situaţiile următoare:
#B
a) au trecut 6 luni de la data executării pedepsei amenzii sau a pedepsei în regim de privare de libertate ori la locul de muncă; b) a trecut un an de la data graţierii pedepsei sau a rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei ori suspendarea executării pedepsei sub supraveghere;
c) a intervenit amnistia;
d) interzicerea dreptului de a exercita profesia sau ocupaţia de conducător de autovehicule, prevăzută la art. 64 lit. c) din Codul penal, a expirat sau a fost revocată.
......................
Puteti sustine examenul pentru redobandirea permisului de conducere dupa 1 an de la data la care sentinta a ramas definitiva.
Permisul v-a fost anulat.
Dispozitiile legale sunt imperative, nu aveti cum sa dati examenul mai devreme.
Ms de raspuns
Exista vre-un cadru legal, vre-o portita pe undeva prin lege ca sa pot da examenul mai repede. Vre-o prevedere pe undeva bazata pe un comportament exemplar in societate, actiuni sociale care au demonstrat indeplinirea scopului pedepsei, o nevoie sociala majora, sau orice altceva ce m-ar ajuta, orice art din lege la care ma pot referi?
Chiar nu e nimic?