Fisa post

1. Descrierea ocupaţiei:
Ocupaţia de tinichigiu carosier se referă la lucrătorii ce execută operaţii de reparaţie şi întreţinere la autovehicule.

În acest domeniu, pe lîngă operaţiile efective de reparaţie şi întreţinere a autovehiculelor, tinichigiul trebuie
să ofere soluţia optimă din punct de vedere tehnic, calitativ, economic şi al siguranţei autovehicului în
circulaţie. Trebuie să aibă cunoştinţe temeinice de sudură, trebuie să cunoască natura materialelor
(rezistenţele si punctele critice) şi cunoaşterea diverselor tipuri de caroserii.
De asemenea, trebuie să dea dovadă de operativitate şi să aibă o bună colaborare cu clienţii, oferind sfaturi
competente în domeniul mentenanţei autovehiculului.

Unităţile de competenţă:

- Completarea şi transmiterea documentelor specifice
- Aplicarea normelor de protecţie a muncii şi prevenire şi stingere a incendiilor
- Asigurarea cu piese de schimb şi materiale a locului de muncă
- Planificarea activităţii proprii
- Evaluarea gradului de uzură a caroseriei
- Executarea lucrărilor de recondiţionare de repere
- Executarea lucrărilor de sudură pentru reperele nedemontabile
- Înlocuirea geamurilor fixe ale caroseriei
- Înlocuirea reperelor demontabile
- Readucerea caroseriei la parametrii dimensionali normali
- Verificarea, întreţinerea şi repararea sistemelor de acţionare, închidere şi blocare
- Oferirea de consultanţă de specialitate
- Utilizarea sculelor, dispozitivelor şi materialelor

Metode de evaluare:

Autoevaluarea - aprecierea personală a candidatului, a capacităţii profesionale proprii în raport cu cerinţele standardului

Testul scris – cuprinde un ansamblu de itemi variaţi ca mod de formulare: întrebări, exerciţii, probleme, care vizează un volum mai mare de cunoştinţe şi capacităţi pentru a afla ce informaţii deţine şi ce ştie să facă un candidat, în care se solicită diferite procese psihice: memorie, gândire, imaginaţie.

Întrebările orale – sunt considerate “o formă de conversare” prin care se urmăreşte volumul şi calitatea cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor candidaţilor şi capacitatea de a opera cu ele.

Observarea directă – evaluează capacitatea candidaţilor de a aplica în practică cunoştinţele şi gradul de stăpânire al abilităţilor formate.

Proiectul – este un demers evaluativ mai amplu, ce permite o apreciere complexă şi nuanţată a învăţării, ajutând la identificarea unor calităţi individuale ale cadidaţilor.

Portofoliul – este un instrument de evaluare complex ce include experienţa şi rezultatele obţinute prin celelalte metode de evaluare, urmărind progresul global efectuat de candidat.

Raportul din partea altor persoane – este o metodă suplimentară de apreciere a competenţelor profesionale, fiind oferit de către colegi, şefi, colaboratori.

Sursa : [ link extern ]

sau

[ link extern ]

2. Operator responsabil cu supravegherea tehnica a instalatiilor
[ link extern ]

sau

[ link extern ]