Nu a primit dovada cu drept de circulatie? a avut dovada si nu a mai prelungit-o? era baut cand a facut accidentul?V-am spus sa detaliati cazul, daca dovada este fara drept de circulatie nu mai poate face nimic, cererea facuta la comandant atata timp cat dosarul este pe rolul instantei este complet inutila, vad ca sunteti avocat, dvs nu cititi reglementarile legale in vigoare?
ART. 111*)
(1) Permisul de conducere sau dovada înlocuitoare a acestuia se reţine în următoarele cazuri:
a) la cumularea a cel puţin 15 puncte de penalizare;
b) când titularul acestuia a săvârşit una dintre infracţiunile prevăzute la art. 85, art. 86 alin. (2), art. 87 alin. (1), (2), (4) şi (5), art. 89 alin. (1), art. 90 alin. (1) şi la art. 92 alin. (3) şi (5);
c) la săvârşirea uneia dintre contravenţiile prevăzute la art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) şi în situaţia prevăzută la art. 115 alin. (1);
d) când titularul acestuia a fost declarat inapt pentru a conduce autovehicule sau tramvaie;
e) când prezintă modificări, ştersături sau adăugări ori este deteriorat;
f) când se află în mod nejustificat asupra altei persoane;
g) când perioada de valabilitate a expirat.
(2) La reţinerea permisului de conducere, în cazurile prevăzute la alin. (1), titularului acestuia i se eliberează o dovadă înlocuitoare cu sau fără drept de circulaţie.
(3) În situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi d), precum şi în cele menţionate la art. 85 alin. (2) şi (4), art. 86 alin. (2), art. 87 alin. (1), (2), (4) şi (5), art. 89 alin. (1), art. 90 alin. (1), art. 92 alin. (3) şi (5) şi la art. 102 alin. (3) lit. a) şi c), dovada înlocuitoare a permisului de conducere se eliberează fără drept de circulaţie.
(4) Permisul de conducere al conducătorului de autovehicul sau de tramvai, implicat într-un accident de circulaţie din care a rezultat uciderea sau vătămarea corporală a unei persoane, se reţine de către poliţia rutieră dacă acesta a încălcat o regulă de circulaţie, eliberându-se dovada înlocuitoare fără drept de circulaţie, în situaţia în care regula de circulaţie încălcată este una dintre cele prevăzute la art. 102 alin. (3) lit. a) şi c), sau dovada înlocuitoare cu drept de circulaţie pentru o perioadă de 15 zile, în celelalte cazuri.
(5) În situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. e) şi g), art. 85 alin. (1) şi (3), art. 100 alin. (3), la art. 101 alin. (3) şi art. 102 alin. (3) lit. b) şi e), dovada înlocuitoare a permisului de conducere se eliberează cu drept de circulaţie pentru o perioadă de 15 zile.
(6) La cererea titularului permisului de conducere reţinut în condiţiile alin. (1) lit. b) sau ale alin. (4), procurorul care efectuează urmărirea penală sau exercită supravegherea cercetării penale ori, în faza de judecată, instanţa de judecată învestită cu soluţionarea cauzei poate dispune prelungirea dreptului de circulaţie, cu câte cel mult 30 de zile, până la dispunerea neînceperii urmăririi penale, scoaterii de sub urmărire penală ori încetării urmăririi penale sau, după caz, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti. Modul de soluţionare a cererii de prelungire a dreptului de circulaţie se comunică şi şefului poliţiei rutiere pe raza căreia s-a comis fapta.
(7) Alineatele (3) - (5) se aplică în mod corespunzător şi în situaţia în care se reţine dovada înlocuitoare a permisului reţinut pentru o faptă săvârşită anterior, aflată în termenul de valabilitate. Termenul de valabilitate al noii dovezi nu îl poate depăşi pe cel al primei dovezi.