Legea 263/2010
ART. 129
(1) Ajutorul de deces se achita in termen de 24 de ore de la solicitare de:
a) angajator, in cazul decesului asiguratului prevazut la art. 6 alin. (1) pct. I, II si V
ART. 6
(1) In sistemul public de pensii sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii:
I. a) persoanele care desfasoara activitati pe baza de contract individual de munca, inclusiv soldatii si gradatii voluntari;
b) functionarii publici;
c) cadrele militare in activitate, soldatii si gradatii voluntari, politistii si functionarii publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciare, din domeniul apararii nationale, ordinii publice si sigurantei nationale;
d) persoanele care realizeaza venituri de natura profesionala, altele decat cele salariale, din drepturi de autor si drepturi conexe definite potrivit art. 7 alin. (1) pct. 13^1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si din contracte/conventii incheiate potrivit Codului civil.
II. persoanele care isi desfasoara activitatea in functii elective sau care sunt numite in cadrul autoritatii executive, legislative ori judecatoresti, pe durata mandatului, precum si membrii cooperatori dintr-o organizatie a cooperatiei mestesugaresti, ale caror drepturi si obligatii sunt asimilate, in conditiile prezentei legi, cu cele ale persoanelor prevazute la pct
V. cadrele militare trecute in rezerva, politistii si functionarii publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciare ale caror raporturi de serviciu au incetat, din domeniul apararii nationale, ordinii publice si sigurantei nationale, care beneficiaza de ajutoare lunare ce se asigura din bugetul de stat, in conditiile legii;
ART. 125
(1) In cazul decesului asiguratului sau al pensionarului, beneficiaza de ajutor de deces o singura persoana care face dovada ca a suportat cheltuielile ocazionate de deces si care poate fi, dupa caz, sotul supravietuitor, copilul, parintele, tutorele, curatorul sau, in lipsa acestora, oricare persoana care face aceasta dovada.
(2) Dovada prevazuta la alin. (1) se poate face prin orice mijloc de proba admis de lege.
H.G.257/2011
Art. 113
Ajutorul de deces se acorda, dupa caz, pe baza urmatoarelor documente:
a) cerere pentru acordarea ajutorului de deces, potrivit modelului prevazut in anexa nr. 11;
b) certificat de deces (original si copie);
c) act de identitate al solicitantului (original si copie);
d) acte de stare civila ale solicitantului, din care sa rezulte gradul de rudenie cu decedatul, sau, dupa caz, actul care atesta calitatea de tutore, curator, mandatar (original si copie);
e) dovada ca solicitantul a suportat cheltuielile ocazionate de deces (original si copie);
f) act medical emis sau vizat de medicul expert al asigurarilor sociale, prin care se atesta boala care l-a facut inapt si data ivirii acesteia, in cazul copilului inapt in varsta de peste 18 ani (original);
g) adeverinta care sa certifice ca, la data decesului, membrul de familie cu varsta cuprinsa intre 18 si 26 de ani urma o forma de invatamant organizata potrivit legii (original).
Art. 114
(1) Cererea pentru acordarea ajutorului de deces se depune la platitorii acestui drept de asigurari sociale, prevazuti la art. 129 din lege.
Ajutorul de deces
HG nr. 257/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Art. 107. In sistemul public de pensii se acorda ajutor de deces, in cazul decesului asiguratului, pensionarului sau al unui membru de familie care nu era asigurat ori pensionar la data decesului.
Art. 108. In cazul decesului asiguratului sau al pensionarului, ajutorul de deces se achita unei singure persoane, care dovedeste cu documente ca a suportat cheltuielile ocazionate de deces si care poate fi, dupa caz:
a) sotul supravietuitor;
b) copilul;
c) parintele;
d) tutorele;
e) curatorul;
f) oricare alta persoana.
Art. 109. (1) Dovada ca au fost suportate cheltuielile ocazionate de deces se face cu inscrisuri doveditoare in acest sens, inclusiv cu declaratie pe propria raspundere a solicitantului ajutorului de deces.
(2) Prin exceptie, in cazul persoanelor prevazute mai sus la litera f), dovada ca au fost suportate cheltuielile ocazionate de deces se face prin inscrisuri doveditoare in acest sens sau prin declaratie pe propria raspundere autentificata.
Art. 110. In intelesul legii, cu privire la acordarea ajutorului de deces, membrii de familie pot fi:
a) sotul/sotia;
b) copiii proprii, copiii adoptati, copiii aflati in plasament familial ori cei incredintati spre crestere si educare familiei, in varsta de pana la 18 ani sau, daca isi continua studiile, pana la terminarea acestora, fara a depasi varsta de 26 de ani, precum si copiii incapabili de munca, indiferent de varsta, daca si-au pierdut capacitatea de munca inaintea varstelor mentionate;
c) parintii si bunicii oricaruia dintre soti.
Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice:
Art. 126
(1) Asiguratul sau pensionarul beneficiaza de ajutor de deces in cazul decesului unui membru de familie care nu era asigurat sau pensionar la data decesului.
(2) Se considera membru de familie, in sensul prezentei legi:
a) sotul;
b) copiii proprii, copiii adoptati, copiii aflati in plasament familial sau cei incredintati spre crestere si educare familiei, in varsta de pana la 18 ani sau, daca isi continua studiile, pana la terminarea acestora, fara a depasi varsta de 26 de ani, precum si copiii incapabili de munca, indiferent de varsta, daca si-au pierdut capacitatea de munca inaintea varstelor mentionate;
c) parintii si bunicii oricaruia dintre soti.
(3) Ajutorul de deces cuvenit pentru un membru de familie reprezinta jumatate din cuantumul prevazut la art. 125 alin. (3).