buna ziua, as dori sa va ma lamuriti cu ceva. prietena mea este insarcinata acuma in luna a-3-a si este eleva la zi in cls 11. ar putea obtine banutii pentru cresterea copilului? va multumesc, si astept raspuns
Pentru acordarea indemnizaţiei de creştere a copilului , singura modalitate de a beneficia de indemnizaţie pentru creşterea copilului este realizarea de venituri supuse impozitului pe venit in ultimul an anterior datei nasterii copilului timp de 12 luni, aşa cum sunt ele prevăzute la art. 3 din OUG nr. 111/2010, sau aflarea în una dintre perioadele asimilate prevăzute la art. 2 alin. (5) şi (6) din OUG nr. 111/2010.
art.2 din OUG nr.111/2010 :
(5) Cele 12 luni prevăzute la alin. (1) pot fi constituite integral şi din perioadele în care persoanele s-au aflat în una sau mai multe dintre următoarele situaţii:
.... m) frecventează, fără întrerupere, cursurile de zi ale învăţământului preuniversitar, inclusiv în cadrul programului „A doua şansă“, sau, după caz, universitar la nivelul studiilor universitare de licenţă ori de master, precum şi ale învăţământului postuniversitar la nivel de masterat, organizate potrivit legii, în ţară sau în străinătate, într-un domeniu recunoscut de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, cu excepţia situaţiei de întrerupere a cursurilor din motive medicale;
....
Prin urmare, daca indeplineste acesta conditie va beneficia de indemnizatia pentru CCC.
Va beneficia de indemnizatia pentru concediu crestere copil (CCC) pana la 2 ani, de 600 lei lunar, si de alocatia de stat pentru copii de 200 lei lunar pana implineste copilul 2 ani si apoi de 42 lei lunar pana la 18 ani.