avocat_lascoschi@yahoo.com a scris:
Vedeti sa nu acceptati la mediere rezolutiunea contractului ca atunci veti pierde procesul si medierea e obligatorie conform legii.
:surrender:
Domnule Lasconschi, am observat doua laitmotive in postarile dumneavoastra, indiferent de categoria de forum unde se intampla: "medierea este obligatorie si este cah (sic!)", altfel spus "fugiti si salvati-va!" si "aveti grija sa platiti consultatia avocatului!"
@cristiannegru, medierea nu este obligatorie, doar sedinta de informare privind avantajele medierii si nici aceea in toate cazurile. In cadrul acelei sedinte nu se discuta decat prea putin de speta, iar ceea ce se discuta nu are efecte juridice. Medierea nu se declanseaza decat daca partile incheie un contract de mediere cu mediatorul. Deci la informare nu vi se intampla nimic neasteptat sau care sa va poata prejudicia in vreun fel.
In cazul descris informarea nu este obligatorie.
"ART. 60^1
(1) În litigiile ce pot face, potrivit legii, obiect al medierii sau al altei forme alternative de soluţionare a conflictelor, părţile şi/sau partea interesată, după caz, sunt ţinute să facă dovada că au participat la şedinţa de informare cu privire la avantajele medierii, în următoarele materii:
(...)
f) în litigiile civile a căror valoare este sub 50.000 lei, cu excepţia litigiilor în care s-a pronunţat o hotărâre executorie de deschidere a procedurii de insolvenţă, a acţiunilor referitoare la registrul comerţului şi a cazurilor în care părţile aleg să recurgă la procedura prevăzută la art. 1.013 - 1.024 sau la cea prevăzută la art. 1.025 - 1.032 din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare."