Buna ziua!
Depuneti o cerere scrisa de acordare a concediului de odihna si atasati prezenta hotarare:
"Dreptul la concediul anual platit. Efectul direct al directivelor. CJUE, C-282/10
27 ianuarie 2012
În data de 24 ianuarie 2012, Curtea de Justiţie[ 1] s-a pronunţat în cauza C-282/10, având ca obiect o cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare formulată de Curtea de Casaţie din Franţa, privind interpretarea unor dispoziţii din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru[2].
1. Litigiul principal
Doamna Dominguez a solicitat, în contradictoriu cu angajatorul său, să beneficieze de un concediu anual plătit neefectuat din cauza unui concediu medical prescris în urma unui accident, şi, în subsidiar, de o indemnizaţie compensatorie. Cererea a fost respinsă în primă instanţă şi în apel. Potrivit dispoziţiilor legislative franceze, dreptul la concediul anual plătit este subordonat condiţiei unei activităţi efective minime de 10 zile (sau de o lună) în perioada de referinţă.
Potrivit art. 7 alin. (1) din directivă, statele membre iau măsurile necesare pentru ca orice lucrător să beneficieze de un concediu anual plătit de cel puţin patru săptămâni în conformitate cu condiţiile de obţinere si de acordare a concediilor prevăzute de legislaţiile si/sau de practicile naţionale.
În recurs, s-a ridicat problema compatibilităţii legislaţiei franceze cu dispoziţiile directivei mai sus-menţionate, astfel că judecătorul naţional a formulat prezenta cerere preliminară.
2. Condiţionarea dreptului la concediu anual plătit de existenţa unei perioade minime de activitate efectivă
Curtea a amintit că dreptul la concediul anual plătit este un principiu al dreptului social al Uniunii, de la care nu se poate deroga şi a cărui punere în aplicare de către statele membre poate fi efectuată numai în limitele prevăzute în mod expres în dreptul Uniunii. Astfel, dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune ca statele membre să limiteze în mod unilateral acest drept prin stabilirea unei condiţii de exercitare a acestuia care conduce la excluderea anumitor lucrători de la beneficiul acestui drept.
Statele membre pot să prevadă condiţii de exercitare a dreptului la concediul anual, dar nu pot să condiţioneze însăşi naşterea acestui drept. În plus, directiva nu face nicio distincţie între lucrătorii care s-au aflat în concediu medical şi cei care au lucrat efectiv.
3. Înlăturarea unei dispoziţii naţionale care nu este conformă cu dreptul Uniunii
Potrivit unei jurisprudenţe constante, la aplicarea dreptului intern, instanţele naţionale sunt obligate, în măsura posibilului, să interpreteze dispoziţiile acestuia în lumina textului şi a finalităţii directivei în cauză pentru a atinge rezultatul urmărit (obligaţie de interpretare conformă).
Totuşi, obligaţia de interpretare conformă nu poate fi utilizată ca temei pentru o interpretare contra legem a dreptului naţional
Astfel, Curtea a arătat că, dacă o astfel de interpretare conformă nu ar fi posibilă, trebuie să se examineze dacă articolul 7 alineatul (1) din directivă produce un efect direct şi, dacă este cazul, în ce măsură doamna Dominguez se poate prevala de acesta împotriva angajatorului său.
În toate cazurile în care dispoziţiile unei directive sunt necondiţionate şi suficient de precise, particularii au dreptul să le invoce în faţa instanţelor naţionale împotriva statului fie atunci când acesta nu a transpus în termenele stabilite directiva în dreptul naţional, fie atunci când a transpus în mod incorect directiva în cauză.
Prin art. 7 din directivă se asigură o protecţie minimă a salariaţilor. Obligaţia care se impune statelor membre este o obligaţie de rezultat, clară, necondiţionată. Prin urmare, această dispoziţie are efect direct.
În continuare trebuie să se stabilească dacă acest efect direct poate fi invocat împotriva angajatorului din cauza principală.
Justiţiabilii pot invoca o directivă împotriva unui stat, indiferent de calitatea în care acţionează statul menţionat: de angajator sau de autoritate publică pentru a se evita posibilitatea ca statul să obţină avantaje de pe urma încălcării de către acesta a dreptului Uniunii
Curtea a stabilit că efectul direct al unei directive poate fi invocat împotriva unei entităţi care, indiferent de forma sa juridică, „a fost însărcinată în temeiul unui act al autorităţii publice să îndeplinească, sub controlul acesteia din urmă, un serviciu de interes public şi care dispune, în acest scop, de puteri exorbitante în raport cu normele aplicabile în relaţiile dintre particulari”.
Dacă instanţa naţională ar constata că poate fi invocat efectul direct al directivei împotriva angajatorului, atunci aceasta trebuie să înlăture norma de drept intern contrară.
În schimb, dacă instanţa naţională constată că efectul direct al directivei nu poate fi invocat împotriva angajatorului, directiva nu se poate aplica în cadrul unui litigiu între particulari.
Într-o astfel de situaţie, partea lezată de neconformitatea dreptului naţional cu dreptul Uniunii ar putea totuşi să solicite statului repararea prejudiciului suferit, dacă sunt îndeplinite condiţiile.
Prevederea, în funcţie de cauza absenţei lucrătorului aflat în concediu medical, a unei perioade de concediu anual plătit diferite, mai mare sau egală cu perioada minimă de patru săptămâni
Directiva nu se opune unor dispoziţii naţionale care prevăd un drept la concediul anual plătit, cu o durată mai mare de patru săptămâni, acordat în condiţiile de obţinere şi de acordare stabilite de dreptul naţional în cauză.
Obiectul acestei directive se limitează la stabilirea unor cerinţe minime de securitate şi de sănătate pentru organizarea timpului de lucru, fără a aduce atingere dreptului statelor membre de a aplica dispoziţii naţionale mai favorabile protecţiei lucrătorilor.
Concluzii
Dreptul Uniunii se opune unor dispoziţii naţionale care prevăd că dreptul la concediul anual plătit este condiţionat de existenţa unei perioade minime de activitate efectivă.
În situaţia în care dispoziţiile naţionale de transpunere sunt incompatibile cu o directivă, instanţa naţională este obligată să interpreteze dreptul intern în conformitate cu directiva, în măsura în care este posibil, fără a ajunge la o interpretare contra legii.
Dacă o interpretare conformă nu este posibilă, instanţa naţională poate înlătura dreptul naţional numai dacă dispoziţia directivei are efect direct şi poate fi invocată împotriva pârâtului din acţiunea principală."
articol publicat de Răzvan-Horaţiu RADU
Agent Guvernamental pentru Curtea de Justiţie şi Tribunalul UE
Ana-Lucia CRISAN
Consilier pentru Afaceri Europene
Ministerul Afaceri Europene
pe Juridice.ro
Depune-ti-o si la ITM, iar in cazul in care nu se rezolva situatia dvs., trebuie sa apelati la instanta de judecata.
Potrivit art. 145 alin. (2) din Codul muncii republicat, durata efectiva a concediului de odihna anual se stabileste prin contractul individual de munca cu respectarea legii si a contractelor colective aplicabile, si se acorda proportional cu activitatea prestata intr-un an calendaristic.
Aceasta dispozitie legala nu mai este aplicabila, in ceea ce priveste concediul medical, dupa ce Curtea Europeana de Justitie, printr-o hotarare preliminara pronuntata la data de 20 ianuarie 2009, a dat o interpretare a dispozitiilor art. 7 din Directiva 2003/88.
Pentru a beneficia de avantajele acestei hotarari va trebui sa actionati in judecata pe angajator.
Daca se doreste a se respecta acea Directiva si Hotarare a CEJ , angajatorul poate prevede in Reg.Intern o astfel de prevedere ... intr-adevar, nici Directiva si nici hotararea nu stabileste durata concediului medical care nu afecteaza CO.
Detalii gasiti si aici
[ link extern ]
avocatnet.ro explicăm legislația
ContSters196669 
corinuta