domiciliu

Domiciliul și reședința (locuința) sunt reglementate de prevederile noului Cod Civil[1] care va intra în vigoare în octombrie 2010. Conform expunerii de motive, domiciliul reprezintă locul unde persoana își are principala așezare, în vederea exercitării drepturilor sale civile în timp ce reședința este locul unde persoana își are locuința obișnuită.domiciliul juridic - locul unde o persoană îşi desfăşoară activitatea domestică. în accepţiunea legii penale, prin locuinţă se înţelege nu numai locuinţa propriu-zisă, dar şi dependinţele acesteia, luate într-o accepţiune largă, precum şi locul împrejmuit care ţine de acestea.

De asemenea, în noţiunea de locuinţă intră, pe lângă imobile, şi orice construcţie în care o persoană înţelege să trăiască (de ex., rulotă), precum şi încăperile ocupate în mod trecător (de ex., camera de la hotel). Nu constituie domiciliu în sensul legii penale, locuinţa neocupată sau spaţiile comune ale unui imobil. Pătrunderea fără drept sau refuzul de a părăsi domiciliul unei persoane constituie infracţiunea de violare de domiciliu (art. 192 C. pen.). v. şi violare de domiciliu.

domiciliu convenţional, sintagmă ce desemnează, în mod generic, adresa stabilită prin acordul de voinţă al părţilor în vederea executării actului juridic în acel loc sau pentru soluţionarea litigiului şi comunicarea actelor de procedură. D.c. nu se identifică cu domiciliul real, el este doar un artificiu juridic generat prin efectul unei convenţii accesorii, având menirea să determine o prorogare de competenţă prin voinţa părţilor.

domiciliu legal, sintagmă ce desemnează domiciliul stabilit de lege pentru anumite categorii de persoane fizice, în vederea ocrotirii lor. Acest tip de domiciliu este întotdeauna o măsură de ocrotire, fie a unei persoane lipsite de capacitate de exerciţiu, fie a unei persoane cu capacitate de exerciţiu restrânsă, sau a unei persoane care, din anumite motive, nu-şi poate apăra unele drepturi. Prin stabilirea d.i. legiuitorul a intenţionat să faciliteze exerciţiul drepturilor aparţinând persoanei ocrotite; ocrotitorul legal este pus, pe această cale, în situaţia de a acţiona în deplină cunoştinţă de cauză. Legea (O.U.G. nr. 97/2005) stabileşte că: domiciliul minorului este la părinţii săi sau la acela dintre părinţi la care el locuieşte statornic ori, după caz, la reprezentantul său legal sau la persoana fizică ori juridică la care este încredinţat în plasament; aceste dispoziţii se aplică şi în cazul persoanei fizice puse sub interdicţie. Domiciliul minorului încredinţat de instanţa judecătorească unei a treia persoane rămâne la părinţii săi, iar în cazul în care aceştia au domicilii separate şi nu se înţeleg, instanţa judecătorească decide la care dintre ei va avea domiciliul minorul (art. 14 din Decretul nr. 31/1954); domiciliul minorului este la reprezentantul său legal, în cazul în care numai unul dintre părinţii săi îl reprezintă ori în cazul în care se află sub tutelă, iar atunci când s-a instituit o curatelă asupra bunurilor celui dispărut, acesta din urmă are domiciliul la curator, în măsura în care acesta are dreptul să îl reprezinte. Tot astfel, în situaţia în care a fost numit un custode sau un curator asupra unor bunuri succesorale, cei chemaţi la moştenire au d.i. la custode sau la curator, în măsura în care acesta este îndreptăţit să-i reprezinte (art. 15 din Decretul nr. 31/1954). Din economia dispoziţiilor legale menţionate rezultă că legea reglementează d.i. cu referire la următoarele categorii de persoane: minorii, interzişii judecătoreşti, dispărutul căruia i s-a numit un curator şi moştenitorii reprezentaţi prin curator.

Multumesc frumos pentru explicatii, totusi pentru a intelege exact, din ce spuneti dumneavoastra, eu nu ma pot folosi in instanta de acest termen ," domiciliu in localitate" , pentru comuna unde am resedinta . Asa este ?.