Dupa cum am inteles eu, in cazul in care as alege perioada de 2 ani pentru CCC plata indemnizatiei nu va fi mai mare de 1200 RON chiar daca eu ma incadrez la o suma mult mai mare?
Ceea ce nu am inteles eu concret este urmatorul fapt:
- aceasta suma imi va fi platita si in anul 1 sau doar incepand cu anul 2?
- sau in anul 1 voi primi 85% si incepand cu anul 2 maxim 1200?
Indemnizatia se stabileste in cuantum de 85% din veniturile nete realizate in ultimele 12 luni, dar are limite diferite in functie de optiunea aleasa:
- 1 an - maxim 6,8 ISR = 6,8 x 500 lei = 3400 lei
- 2 ani - maxim 2,4 ISR = 2,4 x 500 lei = 1200 lei.
ISR = 500 lei
Indemnizatia are aceeasi valoare pe toata durata CCC.
OUG nr. 111/2010: ART. 2
(1) Începând cu data de 1 ianuarie 2011, persoanele care, în ultimul an anterior datei naşterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri din salarii, venituri din activităţi independente, venituri din activităţi agricole supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, denumite în continuare venituri supuse impozitului, pot beneficia opţional de următoarele drepturi:
a) concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la un an, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, precum şi de o indemnizaţie lunară;
b) concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, precum şi de o indemnizaţie lunară.
(1^1) Limitele minimă şi maximă ale indemnizaţiei se stabilesc prin raportare la indicatorul social de referinţă, denumit în continuare ISR
(2) Indemnizaţia lunară prevăzută la alin. (1) lit. a) se stabileşte în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni şi nu poate fi mai mică de 1,2 ISR şi nici mai mare de 6,8 ISR.
(3) Indemnizaţia lunară prevăzută la alin. (1) lit. b) se stabileşte în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni şi nu poate fi mai mică de 1,2 ISR şi nici mai mare de 2,4 ISR.